Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisul poate reduce stresul provocat de boală

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 26 martie 2008 ·

Pacienţii care scriu despre cele mai sumbre temeri ale lor legate de cancer �nregistrează o �mbunătăţire a calităţii vieţii. Un studiu realizat �n SUA, �n cadrul Universităţii Georgetown, din Washington, a abordat mai mulţi pacienţi ai unui spital din capitala americană şi i-a rugat să ia parte la un experiment. Pacienţii, bolnavi de leucemie sau limfom, au fost rugaţi ca timp de 20 de minute să scrie despre modul �n care cancerul i-a schimbat şi despre felul �n care percep aceste schimbări. C�teva săptăm�ni mai t�rziu, 49% dintre pacienţii care s-au oferit voluntari au spus că scrisul i-a ajutat să-şi schimbe g�ndurile despre boală, �n timp ce 38% au declarat că sentimentele faţă de această situaţie s-au schimbat. Cei care au cel mai mult de c�ştigat de pe urma scrisului au fost pacienţii tineri şi cei care au fost diagnosticaţi de puţină vreme cu această boală. G�ndurile şi sentimentele, procesul cognitiv şi emoţiile asociate cancerului, s�nt subiectele cheie �n această terapie a scrisului, ce are efecte benefice deosebite. Deşi nu s-a obţinut nicio dovadă că sesiunea de scris ar fi avut vreun impact asupra bolii, pacienţii au raportat, �n timpul scrisului, schimbări mai mari �n modul �n care au perceput boala. Acest lucru a fost asociat cu o �mbunătăţire a calităţii vieţii, potrivit informaţiilor oferite medicilor �n timpul �nt�lnirilor ulterioare. Persoanele care scriu doar despre cancer şi nu despre g�ndurile şi sentimentele lor nu �nregistrează nicio �mbunătăţire a calităţii vieţii

Autori: A.B.

Pacienţii care scriu despre cele mai sumbre temeri ale lor legate de cancer �nregistrează o �mbunătăţire a calităţii vieţii. Un studiu realizat �n SUA, �n cadrul Universităţii Georgetown, din Washington, a abordat mai mulţi pacienţi ai unui spital din capitala americană şi i-a rugat să ia parte la un experiment. Pacienţii, bolnavi de leucemie sau limfom

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 34 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 58 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum 59 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 53 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°