Clasificarea editurilor din România este a doua ca importanță după clasificarea universităților din România și este strâns legată de aceasta întrucât conform noii legislații promovarea cadrelor diactice universitare și a cercetătorilor se face în funcție de cărțile și articolele publicate doar la edituri, respectiv în reviste recunoscute CNCS. De aceea nu aș vrea să părăsesc subiectul abordat cu două zile în urmă fără să expun în încheiere rezultatele unei analize riguroase a rezultatelor acreditării efectuate de către CNCS. Simt nevoia să apelez, împotriva formației mele umaniste, la reprezentări grafice ale acestor rezultate, pe deoparte pentru că ne aflăm pe terenul măsurătorilor riguroase ale scientometriei, pe de altă parte pentru că unei abordări literare a chestiunii i s-ar putea răspunde – cum i s-a și răspuns de altfel – într-un stil exclusiv metaforic. Cum vremurile ce ne sunt date să le trăim ne învață că cifrele vorbesc, să lăsăm deci cifrele să vorbească. În felul acesta vom reuși poate să obținem și o vorbire la obiect.

Rezumând ideile expuse cu ocazia precedentelor mele intervenții, voi spune doar atât: clasificarea CNCS deși folosește trei categorii („A”, „B” și „C”) se poate reduce doar la primele două (întrucât doar acestea sunt recunoscute de către MECTS în metodologia de acordare a titlurilor universitare). Dat fiind că pe de o parte metodologia MECTS nu face nici o discriminare între cărțile editate la o editură A și cărțile editate la o editură cotată B, acestea obținând același punctaj, iar pe de altă parte dat fiind că numai două edituri au fost cotate A (Humanitas și Polirom), fiecare din ele doar la un singur domeniu, nu am mai ținut cont de această diferență. Așadar, am luat ca obiect al clasificărilor următoare exclusiv editurile clasificate de către CNCS „A” sau „B” (am explicat deja de ce nu și cele clasificate „C”), fără însă