S-a nimerit să-l descopăr pe domnul Cioloş (despre care auzisem vag, din laude politice), într-o emisiune în care personajul se prezenta televizat. Cioloş a fost ministru agricol în România, perioadă în care producţia de cartofi a fost la fel de slabă ca recolta de păstârnac, iar ţăranii, incapabili să devină fermieri, au măsurat tot cu pasul în gumari, pogoanele lor de sărăcie.

Domnul Cioloş a devenit însă, pentru invizibilele sale merite, comisar european. Un fel de ministru al agriculturii în concomitenţa a 27 de state, ultimul dintre ele, cu voia dumneavoastră, cel mai oropsit, România. Când am aflat că fostul liberal, care nu era de fapt liberal, ci democrat liberal, ceea ce la noi înseamnă un fel de stângist de dreapta sau dreptaci de stânga, a fost înghiţit de Uniunea Europeană, în calitatea supremă de comisar pentru agricultură, m-a năucit bucuria.

Avem acolo un român! Ura! Ne va învăţa cum să cultivăm conopida cu banii altora, iar grâul va răsări acasă finanţat de Belgia şi Luxemburg. S-a isprăvit cu nevolnicia. Vom accesa (mamă, ce cuvânt stilat!) bani. Gata cu deruta, îl avem acolo pe Cioloş. El este fireşte şi al altora, dar nu poate uita că rămâne, măcar în visele lui secrete, al nostru. Mircea Eliade declara că scrie în franceză sau în patagoneză, dar noaptea, când se frământă în aşternut cu himerele, visează numai în limba română. Nu poţi visa decât în limba mamei tale.

Întâmplarea m-a dus acasă zilele trecute taman când se isprăvea, în televizor, o emisiune a Danei Grecu şi Radu Tudor. Din concubinajul intelectual şi jurnalistic al celor doi, diferiţi totalmente ca temperament, ies în genere emisiuni care stârnesc interogaţii care persistă. Nu mor după ce se termină buletinul meteorologic, singura emisiune pe care o urmăresc interesat de când eram copil.

Beteşuguri de ţăran. Adu, Doamne, se ruga bunicul d