Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iata cine canta la Iasi de Ziua Unirii

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

• Concerte, hore, parade, discursuri si fasole cu carnati, la celebrarea a 154 de ani de la Unirea Principatelor • Pe 24 de ianuarie, jumatate de Guvern vine la Iasi

Ziua Unirii Principatelor incepe si se termina la Iasi cu petreceri. Prima va avea loc in Piata Unirii, incepand cu ora 9.00, unde pana la ora 10.00, artisti populari din Romania si Basarabia vor sustine momentul artistic "Noi suntem Romani". Maria Dragomiroiu, Petrica Stoian Matu, Veta Biris, Laura Lavric, alaturi de basarabenii Zenaida Julea si Nicolaie Hlib, vor fi primii care le vor canta iesenilor de pe scena care va fi amplasata in Piata Unirii. Incepand cu ora 10, vor incepe manifestarile oficiale, pe rand fiind programate intonarea imnului de catre fanfara Garnizoanei Iasi, ceremonialul religios Te Deum, discursurile oficialitatilor care vor ajunge la Iasi, urmand sa dureze aproape jumatate de ora. Dupa depunerea de coroane la „Monumentul Al. I. Cuza” mai este programata si o defilare a detasamentelor militare, intonarea Horei Unirii si dar si o a doua bucata din concertul de muzica populara. Slujba religioasa care va fi oficiata la Biserica Trei Ierarhi va fi precedata de o depunere de coroane la mormantul lui Alexandru Ioan Cuza, inmormantat la Biserica „Trei Ierarhi”. Iesenii se vor putea delecta cu o masa in aer liber, incepand cu ora 12 urmand a fi impartite pe strada Alexandru Lapusneanu peste 5.000 de portii de fasole cu carnati. "Intre 17.45 si 18.00 va avea loc parada Retragerea cu torte, la care vor participa 100 de militari care vor marsalui cu torte aprinse pe traseul Muzeul Unirii - Palatul Culturii. Intre 18.00 – 20.0, pe Esplanada Palatului Culturii este programat un concert la care vor urca pe scena Ruby, Iris si Zdob si Zdub", a precizat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvant al municipalitatii. Costurile concertelor se ridica la 32.500 de euro. "Concertul de m

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 55 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 40 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°