Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: (PORTRET) Oana Arseni Modelul preferat al designerilor de top (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

A fost încoronată cea mai frumoasă fată din Bacău la doar 17 ani. Prestaţia de pe podium i-a adus tinerei colaborări cu cei mai mari designeri din România.

Modelingul a atras-o din adolescenţă pe Oana. Primul contact cu podiumul l-a avut la vârsta de 17 ani, iar ceea ce era la început doar un hobby a devenit, treptat, profesie. „Am început să cochetez cu modelingul la 17 ani, după ce am câştigat locul I la semifinalele Miss World ce s-a desfăşurat la Bacău. După concurs, am luat contact cu agenţia care a organizat evenimentul şi m-am prezentat la câteva castinguri“, povesteşte Oana.

De-a lungul anilor, tânăra a colaborat cu diverse agenţii de modă, iar experienţa acumulată a transformat-o într-un manechin profesionist. „A fost un debut treptat. Rezultatele la prezentări au fost mulţumitoare şi am fost din ce în ce mai solicitată“, a explică Oana. Băcăuanca, acum în vârstă de 24 de ani, este contactată de cei mai importanţi creatori din lumea modei. Paco Rabanne sau Escada sunt doar câteva dintre numele mari pentru care Oana a prezentat.

„Pare paradoxal, dar primele mele contracte au fost semnate cu designeri renumiţi. Am fost solicitată şi de agenţiile de modă internaţionale, dar am preferat să nu renunţ la facultate în favoarea prezentărilor în afara ţării“, explică manechinul. De şase ani, Oana colaborează cu cel mai mediatizat designer român, Cătălin Botezatu. De foarte multe ori a prezentat şi cele mai importante piese din colecţiile creatorului de modă. „Rochia de mireasă e piesa de rezistenţă în prezentările de modă şi am avut prilejul să fiu şi aleasă pentru a o îmbrăca“, spune băcăuanca.

Contactată de designeri din Anglia

Datorită prezenţei scenice şi a experinţei pe care a dobândit-o de-a lungul anilor, tânăra a fost solicitată de curând să prezinte creaţii ale unor designeri din Londra. „Am mai fost contac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 42 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 47 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°