Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio lubeniţe de Dăbuleni anul acesta. Recolta ţăranilor a fost compromisă în proporţie de 50% din cauza vremii nefavorabile

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 ·

Oamenii se plâng că anul acesta nu vor reuşi să scoată nici măcar investiţia. Din cauza vremii nefavorabile, lubeniţele de Dăbuleni s-au pălit, iar prima seria a fost deja compromisă.

Ţăranii din Dăbuleni sunt disperaţi, munca lor de o viaţă s-a dus pe apa sâmbetei. Lubeniţele s-au ofilit din cauza vremii, iar acum se gândesc serios ce vor face la anul „Mai întâi a plouat foarte mult, iar după aceea a fost secetă. Majoritatea lubeniţelor s-au ofilit. Nu ştiu ce vom face, avem credite la bancă pe care trebuie să le plătim. Am făcut acest împrumut tocmai pentru a avea o recoltă bună anul acesta, dar din păcate nu a fost aşa. Nu se mai merită să cultivi pepeni domnişoară“, a spus un localnic din Dăbuleni.

CLICK aici pentru GALERIE FOTO

Oamenii din Dăbuleni, mai spun că pieţele şi marile magazine au fost invadate de pepeni de import, iar pentru cei olteneşti nu mai e loc pe tarabe „Noi vindem marfa la samsari. În pieţe nu avem loc. Nu este normal aşa ceva, dar avem noi un cuvânt de spus ?Eu vând kilogramul de pepene cu 1 lei, însă pe piaţă lubeniţele ajung chiar şi la 3 lei. Cum anul acesta producţia este foarte slabă, nu avem ce să facem“, a spus Ioan Mocanu.

Lubeniţa de Dăbuleni este marcă înregistrată la OSIM. Ţăranii au mai declarat că acest lucru nu i-a ajutat absolute deloc „Dacă anul trecut în luna iunie noi vindem 100 de tone pe zi, acum dacă mai vindem 50 de tone este bine. Am ajuns să aducem lubeniţă din import? Nu îmi vine să credaşa ceva. Este bătaie de joc ce se întâmplă la noi în ţară “, a mai spus un localnic din Dăbuleni.

„Nimeni nu face nimic“

Primarul comunei Dăbuleni a încercat să îi ajute pe oamenii, însă degeaba „ Eu am vrut să îi ajut pe oameni, dar degeaba. În România sunt aduse tiruri întregi de lubeniţă din Grecia. Am făcut nenumărate demersuri pentru a limita importurile d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°