Fosta mină Cătălina Monuleşti din Roşia Montană va putea fi reintrodusă în circuitul turistic şi vizitată, cel mai probabil începând cu anul viitor. Deşi proiectul se află într-o fază incipientă, reprezentanţii RMGC asigură că, până la finalul lui 2013, aceasta va fi finalizată, alături de alte clădiri de patrimoniu din comună.
În prezent, se află în plină desfăşurare 100 de proiecte, ce urmăresc reabilitarea şi punerea în valoare a centrului istoric al Roşiei Montane. “Până la sfârşitul anului viitor am putea deschide spre vizitare galeria Cătălina Monuleşti şi vom mai avea multe clădiri finalizate”, a declarat Cătălin Hosu, purtătorul de cuvânt al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
“Galeria cu organizare muzeistică subterană va face parte din viitorul Muzeu Modern al Mineritului din Roşia Montană. Pe lângă deschiderea accesului publicului în vechea mină, vor fi realizate în acelaşi context o serie de modele ale principalelor tipuri de lucrări care au avut loc acolo de-a lungul timpului. Pentru consolidarea, întreţinerea şi securizarea accesului la Cătălina Monuleşti lucrează în prezent peste 50 de muncitori, îndrumaţi de specialişti din Franţa în arheologie minieră de subteran”, arată Ziua de Cluj.
În 2011, Roşia Montană Gold Corporation a finalizat lucrările de reabilitare a altor două clădiri monument respectiv fosta primărie şi vechea şcoală. Odată obţinute toate avizele pentru demararea investiţiei, reprezentanţii companiei îşi propun să restaureze întreg centrul istoric al comunei.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=77207
Fosta mină Cătălina Monuleşti din Roşia Montană va putea fi reintrodusă în circuitul turistic şi vizitată, cel mai probabil începând cu anul viitor. Deşi proiectul se află într-o fază incipientă, reprezentanţii RMGC asigură că, până la finalul lui 2013, aceasta va fi finalizată, alături de alte clădiri