Pe 17 mai 2009, un tânăr a murit pe loc, iar altul a fost rănit grav, după ce motocicleta cu care circulau pe strada Bariera Vâlcii din Craiova s-a izbit violent de o maşină care vira la stânga. Câteva zile mai târziu a murit şi celălalt tânăr, pe patul Spitalului de Urgenţă. Deşi a trecut un an şi jumătate de la producerea accidentului, oamenii legii nu au încheiat cercetările în acest caz.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, duminică, 17 mai 2009, Nicuşor Neagoe, de 18 ani, din Craiova, conducea pe strada Bariera Vâlcii o motocicletă Kawasaki, pe care se afla şi Nicuşor Petroşanu, de 20 de ani, din aceeaşi localitate. În zona CET2, motocicleta pe care erau tinerii a lovit frontal un autoturism Dacia 1310 condus din sens opus de Adrian Ungureanu, de 33 de ani, din Craiova. În urma impactului extrem de violent, Nicuşor Neagoe a fost proiectat aproximativ 13 metri prin aer şi a murit la scurt timp, înainte de sosirea echipajului SMURD. Nicuşor Petroşanu, care a fost şi el aruncat de pe motocicletă, a scăpat însă cu viaţă. A fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii au stabilit că a suferit o fractură de bază craniană, un traumatism cranian şi unul facial. Tânărul a fost internat la Clinica de Terapie Intensivă şi, în ciuda eforturilor medicilor de a-l ţine în viaţă, în seara de 26 mai a murit.
Dosarul este încă pe masa poliţiştilor
Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au stabilit din primele cercetări că responsabil de producerea accidentului a fost şoferul Daciei, care a nu a acordat prioritate de trecere motocicletei pe care se deplasau tinerii, acesta încercând să vireze stânga, pentru a intra în incinta CET2.
De asemenea, poliţiştii doljeni au mai stabilit că Nicuşor Neagoe avea permis de conducere numai pentru categoria B, neavând dreptul să conducă