Conceptual, este posibil ca un eveniment să fie deopotrivă îndelung întârziat şi, în acelaşi timp, prematur? Aparent, suntem în faţa unei contradicţii logice. Experienţa recentă ne arată că un asemenea paradox este posibil nu numai teoretic, ci şi practic.

Întocmai precum iarna, a cărei sosire se dovedeşte an de an intempestivă pentru cei care au obligaţia de a asigura deszăpezirea, intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă (NCPC) a fost o surpriză pentru cei care aşteptau de cel puţin 3 ani acest moment.

În condiţiile în care NCPC a fost adoptat de Parlament în anul 2010, şi intrarea sa în vigoare a fost decalată pentru 1 iunie 2012, 1 septembrie 2012, respectiv 1 februarie 2013, nu încape îndoială că suntem în prezenţa unei întârzieri.

În luna ianuarie 2013, cei direct interesaţi de fenomen (avocaţi, judecători etc) aşteptau anunţul oficial al unei noi amânări. Care a şi venit, Ministrul Justiţiei declarând public, undeva după20 ianuarie, că noua dată preconizatăpentru intrarea în vigoare a NCPC este 1 iulie 2013. Numai că aici a intervenit elementul surpriză. În mai puţin de o săptămână, 1 iulie 2013 s-a transformat în 1 februarie 2013, moment ajustat din motive perfect explicabile şi incontestabile la 15 februarie 2013.

Raportul de ţară pe Justiţie emis în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii la data de 30 ianuarie 2013, menţionează expres la capitolul "bile albe" intrarea în vigoare a NCPC - care nu numai ca nu se realizase la acel moment, dar nici măcar nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial actele normative care, în final, au făcut posibilă intrarea în vigoare a actului normativ. Explicaţia este lesne de înţeles. În contextul discuţiilor cu Comisia Europeană, forţat sau încurajat (este mai puţin important), legiuitorul român a ales să îşi schimbe optica ref