Vlad Sauciuc şi Pompiliu Kostas Rădulescu, de vorbă cu Mauro Bargellini, Suveranul Mare Maestru al Ordinului Martinist Antic şi Tradiţional, despre ezoterismul lui Platon.
Personalitate. Născut la Livorno (Italia) în anul 1939, Mauro Bargellini a absolvit Facultateade ştiinţe economice şi comerciale laUniversitatea din Pisa în 1965. A lucrat la Banca Monte dei Paschi di Siena, ajungând la funcţia de director, calitate în care a condus diferite filiale ale băncii în numeroase oraşe din Italia. După ieşirea la pensie, însă, în 1999 s-a putut dedica pe deplindomeniilor sale preferate încă din timpul Universităţii, studiind istoria religiilor, cu accent pe hinduism, budism şi filosofia greacă, aprofundând îndeosebi operele lui Platon, a presocraticilor şi neoplatonicienilor.
Astfel, a călătorit de mai multe ori în India, unde şi-a pututperfecţiona cunoştinţele despre religia hindusă, la Rishikesh şi Haridware, oraşe sacre de pe malurile Gangelui, în Nordul Indiei, dar şi în India de Sud, leagăn al civilizaţiei dravidice.
În prezent lucrează în mod activ în domeniul esoterismului, dedicându-se studiului Martinismului, Masoneriei, Kabbalei şi principalilor filosofi tradiţionalişti - Martinez de Pasqually, Louis Claude de Saint Martin, Rene Guenòn şi Julius Evola. Este unul dintre fondatorii, în Italia, a Ordinului Martinist Antic şi Tradiţional - unul din principalele Ordine martiniste, din care s-au născut, mai apoi, diferite ramuri -, fiind astăzi Suveranul Mare Maestru al acestuia. În această calitate, a asistat recent la punerea bazelor unui Ordin similar, de limbă română la Bucureşti.
Invitat de către Centrul Independent de Studii şi Crecetări Ezoterice să conferenţieze la Bucureşti, sâmbătă 19 aprilie, orele 14, la sala “I.C.Brătianu” a Universităţii Populare “Dalles”, domnul Mauro Bargellini, a accepta invitaţia la un dialog despre Pl