În urma accidentului rutier grav care a avut loc ieri pe DN 1 C între Recea şi Lăpuşel au rezultat doi răniţi grav, însă unul din ei a decedat în cursul serii. Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării legii în ceea ce priveşte manevra de depăşire.
"În data de 14 mai la ora 12.00, pe D.N. 1C între localităţile Recea şi Lăpuşel, în timp ce Augustin S. de 54 ani din Satulung, conducea un autoturism din direcţia Baia Mare înspre Dej, în momentul în care efectuează manevra de depăşire a unui autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers, intră în coliziune frontală cu o maşină care circula din sens opus, după care acroşează şi autovehiculul depăşit, proiectându-l în afara părţii carosabile.
În urma accidentului rutier conducătorul autoturismului lovit frontal, Mihai B. de 68 de ani din sat Lăpuşel, comuna Recea şi pasagera de pe locul dreapta faţă în acelaşi autoturism, Lucica B. de 65 de ani, din aceeaşi localitate, au fost grav răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma complicaţiilor medicale survenite, femeia a decedat în cursul serii.
În acelaşi accident a suferit leziuni corporale şi Eudochia B. de 68 de ani din sat Pribileşti, comuna Satulung, pasageră pe locul din dreapta faţă în autoturismul depăşit de Augustin S.
În momentul producerii accidentului niciunul din conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările în cauză continuă, urmând a se lua măsurile legale", au anunţat cei de la IPJ Maramureş.