Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Negru (Rapid), după dezastrul Ştefănesti: Nu avem valoare să promovăm în Liga I

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 august 2013 ·

Mijlocaşul formaţiei Rapid, Valentin Negru, consideră că aşa cum s-a prezentat echipa sa la meciul amical cu FC Ştefăneşti nu poate emite pretenţii la promovarea în prima ligă, mai ales că în fiecare zi apar jucători care intenţionează să plece de la gruparea giuleşteană.

"În momentul ăsta nu avem valoare să atacăm promovarea. Dacă vrei să ataci promovarea, trebuie să ai un lot bun, atmosferă bună la echipă şi, bineînţeles, bani. Patronii ne asigură că lucrurile o să intre în normal, acum aşteptăm. Normal înseamnă Divizia B, să fim înscrişi, fără nicio teamă de a fi excluşi şi de acolo şi, bineînţeles, salariile restante", a declarat Negru, la finalul partidei pierdute de Rapid cu 3-1 în faţa formaţiei de liga a III-a FC Ştefăneşti.

Mijlocaşul rapidist spune că va rămâne la echipă atâta timp cât va fi nevoie de el: "A fost un meci normal, asta e valoarea echipei. Cu siguranţă nu am fi făcut faţă în Liga I cu echipa care a fost azi pe teren. Gândiţi-vă că au plecat jucători, că pleacă în fiecare zi unul câte unul şi să vedem câţi mai rămânem. Pancu ştiu că a rămas, Emil Dică nu ştiu. O să rămân atât timp cât e nevoie de mine. În momentul în care nu o să mai fie nevoie, o să plec. În Divizia a 5-a nu cred că o să rămân, nu cred că au nevoie de mine acolo".

Portarul Dragoş Balauru nu regretă transferul la Rapid în ciuda greutăţilor cu care se confruntă echipa. "Noi ne aşteptam să fie din ce în ce mai bine, dar se pare că e din ce în ce mai greu. Nu mă aşteptam la asta, la mine asta a fost prima condiţie - să se schimbe conducerea. S-a schimbat, dar nu vedem nimic. Nu regret că am venit la Rapid şi nu voi regreta niciodată. Eu îmi doresc să rămân şi să fie bine, dar conducerea va avea ultimul cuvânt. Nu cred că aceasta este valoarea echipei, a fost un meci de pregătire. Încă nu ne-am obişnuit să jucăm la ora asta, dar trebuie. La Liga II, la ora 11.00

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

Ziua Constanta acum 30 minute
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a transmis un mesaj după adoptarea, marţi, de către Camera Deputaţilor, a propunerii legislative care le interzice şoferilor prinşi drogaţi sau băuţi la volan să mai conducă 10 ani. Senatorul consideră această lege o

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Euro-2024: Căpitanul va fi singurul jucător căruia i se va permite să se adreseze arbitrului

News.ro acum 2 ore
Şeful Comisiei de Arbitri a UEFA, italianul Roberto Rosetti, a precizat că doar căpitanul va putea vorbi cu arbitrul la Euro-2024, conform lequipe.fr. "Arbitrii vor fi fermi în ceea ce priveşte gesturile urâte şi protestele pentru a proteja imaginea

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 3 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum 3 ore
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum o ora
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°