Personaj controversat şi influent, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat la al treilea mandat în fruntea judeţului, a marcat scena politică din Prahova în ultimul deceniu
Născut în 1945, la Baia Mare, inginerul Mircea Cosma este absolvent al Universităţii Tehnice „Traian Vuia“ Timişoara. A lucrat mai mulţi ani în domeniu, în ţară sau în străinătate.
În Consiliul Judeţean Prahova este încă din 1992, în calitate de consilier sau de preşedinte. Primul mandat de preşedinte l-a câştigat în 2000, din partea PSD. A urmat o înfrângere în faţa lui Florian Anghel, în 2004, pentru ca, în 2008, să câştige fără probleme al doilea mandat în fruntea CJ Prahova, iar în 2012 pe al treilea.
Este, de asemenea, preşedinte al PSD Prahova, din 2000, reconfirmat anul acesta, funcţie din care conduce cu o mână de fier organizaţiile locale. La 68 de ani, Mircea Cosma pare candidatul perfect şi neobosit la un mandat pe viaţă în fruntea PSD Prahova.
Are relaţii excelente cu social – democraţii de la nivel central şi este cunoscut ca un apropiat al lui Adrian Năstase pe care l-a ajutat, printr-o campanie susţinută, să câştige mandatul de deputat pe Colegiul Mizil, în 2008.
Averea familiei Cosma
Conform declaraţiei de avere de pe site-ul CJ Prahova, familia Cosma deţine un teren intravilan în Ploieşti, de 88 mp, dobândit în 2012 şi un altul la Cornu, de 3.926 de metri pătraţi, dobândit între anii 2004 – 2005 din donaţie plus moştenire, din care soţia deţine o parte de 57%.
Au trei apartamente în Ploieşti, dobândite două prin cumpărare, în 1991 (de 105 mp) şi 2012 (de 145 mp) şi un altul moştenit de soţie, în 2005, în indiviziune cu alte două rude. De asemenea, au o casă de vacanţă la Cornu, de 480 mp, din care soţia lui Mircea Cosma deţine o parte de 57% prin donaţie şi moştenire.
Între anii 1966 – 2012, soţii Cosma au strâ