Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a jucat PDL la imagine în "cazul Păsat"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 februarie 2011 ·

Democrat-liberalii nu au reuşit, ieri, să se mobilizeze suficient la votul propunerii de arestare a colegului Dan Păsat. Au jucat astfel şedinţa Comisiei Juridice pentru câteva puncte în plus la imagine.

Deşi în sală erau 12 deputaţi ai puterii, cererea de încuviinţare a PDL-istului a trecut cu doar 10 voturi "pentru", adică numărul de parlamentari prezenţi la şedinţă din partea opoziţiei.

Astfel, propunerea de arestare a fost votată favorabil fie numai de deputaţii PSD, PC şi PNL, fie mai mulţi deputaţi ai puterii au trecut peste sfatul lui Băsescu către Păsat de a da piept în piept cu justiţia şi au votat "împotrivă".

Potrivit surselor din rândul deputaţilor juriştilor, cel puţin trei reprezentanţi ai puterii ar fi votat împotriva încuviinţării arestării: Mircea Grosaru, de la minorităţi, Eugen Nicolicea, independent, şi Máté András-Levente, UDMR. În spatele uşilor închise şi a votului secret, solicitarea procurorilor a trecut la limită, rezultatul fiind chiar contestat de reprezentanţii PSD, PC şi PNL.

Vot disputat

Ei au susţinut că cele 10 voturi "pentru", opt împotrivă şi patru abţineri ar fi trebuit să însemne de fapt că cererea procurorilor a fost respinsă. Aceasta deoarece o avizare favorabilă ar fi însemnat de fapt 12 voturi "pentru" din cele 22, adică jumătate plus unul din total. Mai mult, Daniel Buda a socotit abţinerile ca voturi nule, numai să treacă propunerea de arestare.

"A fost un vot favorabil. Zece înseamă mai mult decât opt", a explicat Daniel Buda, preşedintele Comisiei, după şedinţa în care s-a discutat cererea DNA, care îl acuză pe Păsat de şantaj.

Înaintea întrunirii, Daniel Buda putea fi văzut rugându-l insistent pe Mircea Toader, liderul grupului PDL, să mai cheme un om pentru că nu erau suficienţi în sală. "Trebuie să treacă! Nu înţelegeţi că trebuie să treacă?", ar fi spus Buda şi în timpul şedinţei Comi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 31 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°