Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Raportul ANI produce ca efect pierderea mandatului de parlamentar în 45 de zile

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 13 februarie 2013 ·

Parlamentarii îşi vor pierde mandatul dacă nu atacă în instanţă, în 45 de zile, raportul ANI, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

'Este o soluţie prin care am scos ce era absolut corect criticabil (n.r. din proiectul de lege privind statutul parlamentarului). Cei care atacau în justiţie puteau să piardă în instanţă şi îşi pierdeau mandatul, cei care nu atacau, nu pierdeau nimic. Am cerut să se pună o sancţiune şi pentru cel care nu atacă. Am pus un termen de 45 de zile. Am văzut şi declaraţia preşedintelui ANI, care spune ca e bună reglementarea. Problema era să nu facem un regim diferit pentru cel care atacă în instanţă şi pentru cel care nu face nimic, zice ca e incompatibil. Cine e declarat incompatibil de ANI ori atacă în instanţă, câştigă sau pierde, ori dacă nu, îşi pierde mandatul în 45 de zile, chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească. Raportul ANI produce ca efect pierderea mandatului în 45 de zile', a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri, după adoptarea modificărilor la Statutul deputatului şi senatorului, că procedurile au fost simplificate, în sensul că parlamentarul aflat în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese poate contesta raportul ANI în termen de 45 de zile, iar sesizarea Agenţiei în aceste cazuri va fi transmisă Biroului Permanent al Camerei din care alesul face parte.

''În acest moment, procedura este una foarte simplă, prevăzută într-o lege specială - dacă parlamentului, în 45 de zile, fie că este în conflict de interese, fie că este în stare de incompatibilitate, nu vrea să ia act de raportul ANI, Camera Deputaţilor are alte instrumente astfel încât să nu ne mai facem de ruşine şi să stăm cu câte trei - patru luni de zile sau să nu votăm această procedură. Preşedintele Camerei sau preşedintele de şedinţă este obligat să anunţe în plenul C

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 7 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 4 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 8 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 4 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 4 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Adrian Oianu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Adrian Oianu, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 6 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°