Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţi, prinţese şi imperii

Publicat in Romania Libera, vineri 29 aprilie 2011 ·

Autorul de faţă este pe cale să vă ofere unul dintre cele mai revoltătoare şi mai reacţionare texte scrise vreodată, în care pretinde nu numai că monarhia este cel mai natural regim posibil - există un temei pentru care toate poveştile sunt despre prinţi şi prinţese, nu despre preşedinţi sau secretari generali -, dar şi că imperiile sunt, în general, un lucru bun, cu condiţia să fie vorba despre imperiul britanic sau ceva pe-aproape.

Socialiştii au avut dintotdeauna o problemă cu miturile. Când universul tău este populat cu birocraţi, secretari şi tovarăşi, e dificil să-ţi „vinzi" ideologia într-o lume în care fiecare băieţel s-a visat la un moment dat prinţ pe-un cal alb şi fiecare fetiţă, prinţesă. Cel care a înţeles primul acest lucru a fost, desigur, un „cetăţean" al Franţei republicane, Georges Sorel, care a şi teoretizat rolul central al miturilor în doctrinele politice. Şi, în numai câteva decenii, ceea ce părea o mişcare politică marginală s-a înarmat cu o mitologie proprie şi a revendicat un loc la centru. În felul acesta - socialism plus mituri - s-au născut cele două totalitarisme ale secolului 20. Atât comuniştii, cât şi naziştii au încercat să creeze mituri - remarcabil de similare - despre tot felul de eroi fabricaţi în laboratoarele propagandei, de la Stahanov la Horst Wessel, dar, cumva, au eşuat să se ridice la înălţimea poveştilor autentice, care contează cu adevărat în imaginarul fiecărui individ. Iar poveştile care contează sunt, inevitabil, cu prinţi şi prinţese.

Sigur, toată nebunia Will&Kate poate fi privită ca o soap-opera, o telenovelă superficială care insultă bunul gust al intelectelor rafinate.

Poate fi privită şi ca o imensă afacere prin care se încearcă să se vândă unei lumi întregi ceea ce are Marea Britanie mai bun: monarhia. Dar întrebarea esenţială este omisă, convenabil, din raţiuni de corectitudine politică: „De

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 52 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°