Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Propun Grupului minorităţilor, miercuri, semnarea unui protocol de colaborare cu Guvernul

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 mai 2012 · ·

Premierul desemnat, Victor Ponta a anunţat, marţi seară, că miercuri va avea o serie de întâlniri cu grupurile parlamentare ale minirotăţilor, UNPR şi UDMR, grupului minorităţilor urmând să îi propună semnarea unui protocol de colaborare cu Guvernul, potrivit Mediafax.

Ponta a declarat, despre susţinerea pe care Executivul ar avea-o în Parlament, că în acest moment, USL, după ultimele înscrieri în PSD, are 229 de parlamentari, majoritatea fiind de 231 pentru validarea Executivului.

El a mai spus că alături de cei 229 mai sunt şi parlamentarii independenţi, care au anunţat că susţin Guvernul nou format.

Ponta a anunţat că miercuri, la ora 13.00, la Parlament va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale. "Am intenţia de a propune celor 17 parlamentari din acest grup un acord de colaborare cu Guvernul", a arătat premierul desemnat.

Ponta a mai spus că la ora 14.00 va avea o întâlnire şi cu grupul parlamentar al UNPR, iar cu UDMR nu a stabilit încă nimic, dar urmează să o facă. "Din calculul matematic, 229 plus indepencdenţi plus 17, teoretic există o majoritate suficientă pentru a merge mai departe, dar nu contest faptul că îmi doresc ca noul Guvern să aibă realmente stabilitate în Parlament", a mai declarat premierul, adăugând că îşi doreşte o "majoritate clară, asumată şi confortabilă, în sensul de număr, nu ca atitudine neapărat".

Întrebat dacă recunoaşte grupul parlamentar al UNPR, după ce în nenumărate momente opoziţia a declarat că progresiştii nu pot fi grup parlamentar, întrucât nu au participat la alegeri, Victor Ponta a răspuns: "Am reevaluat, da. Vedeţi cum termenele fac istorie. În acest moment sunt prim-ministru desemnat".

Ponta a mai spus că are obligaţia de a discuta cu grupurile parlamentare care doresc să discute cu premierul desemnat. "A exista intenţia din partea celor de la UNPR

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii intră în Rafah

Mediafax acum 14 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°