Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşii de la Berivoi au fost prinşi

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 13 septembrie 2007 ·

După aproape o săptămână de căutări, poliţiştii au reuşit să dea de urma celor care l-au omorât pe bătrânul din localitatea Berivoi. Ucigaşii au fost prinşi marţi, la câteva ore diferenţă unul faţă de celălalt. Suspecţii au fost reţinuţi pe loc, fiind audiaţi aproape o noapte întreagă. Cei doi au recunoscut fapta şi au spus că nu au vrut să-l omoare pe bărbat, ci doar să-i fure banii. Ionuţ Lingurar, în vârstă de 23 de ani, poreclit „Topor”, şi Lucian Nicu Moise, de 21 de ani, numit şi „Paganel”, au intrat în casa bătrânului în data de 5 septembrie cu gândul de a fura doar câteva bunuri. Ştiau că Mihai Şovăilă are bani, nu aude bine şi, de regulă, la ora respectivă doarme. Poliţiştii au stabilit că suspecţii au escaladat gardul casei, au intrat în curte şi pentru a fi siguri că se pot apăra în cazul unui eventual conflict cu proprietarul au luat cu ei o rangă metalică. Au pătruns în locuinţa bătrânului şi în timp ce scotoceau, au fost surprinşi de acesta. Bătrânul a încercat să riposteze, cu atât mai mult cu cât îi cunoştea pe cei doi. În urmă cu mai bine de cinci luni, Lingurar şi Moise au lucrat ca zilieri în curtea bătrânului. L-au ajutat pe nea Şovăilă să taie nişte lemne. Suspecţii au intrat în panică atunci când au fost surprinşi şi l-au lovit instinctiv pe bătrân cu ranga în cap. Bătrânul, care se afla pe un pat din dormitor, s-a prăbuşit inconştient. Cei doi au pus trupul bărbatului pe pat, moment în care au descoperit sub perna acestuia o pereche de pantaloni. Din buzunarele acestuia a căzut un portofel, în care se aflau 50 de euro şi suma de patru milioane de lei vechi. „Din casa bătrânului, cei doi au plecat în viteză şi am stabilit că au mers cu un taxi din Făgăraş până în Dumbrăviţa. S-au dus la un bar, unde au consumat numai băuturi foarte scumpe. Suspecţii au spus că aveau nevoie de bani ca să-şi poată cumpăra de băut”, ne-a declarat comisarul şef Ştef

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 30 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 53 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 47 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 27 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°