Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinţia din Africa de Sud a contrazis informaţiile potrivit cărora Nelson Mandela a fost externat din spital

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 august 2013 ·

Sâmbătă dimineaţa au fost transmise informaţii contradictorii despre fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, care indicau atât externarea lui, potrivit declaraţiilor fiicei sale, dar şi continuarea spitalizării, după cum a transmis ulterior administraţia prezidenţială. Fostul lider se luptă mai multe luni între viaţă şi moarte din cauza unei infecţii pulmonare recurente. Fiica lui Nelson Mandela, Zenani, a declarat sâmbătă dimineaţa pentru postul de televiziune Sky News că tatăl ei s-a întors la casa din Johannesburg, după ce a fost spitalizat aproape trei luni în Praetoria. Însă la scurt timp, purtătorul de cuvânt al preşedenţiei sud-africane Mac Maharaj a transmis că fostul lider sud-african este în continuare în spital, în stare critică, dar stabilă. Săptămâna trecută, cabinetul prezidenţial a anunţat că starea de sănătate a fostului politician dă semne de „mare rezistenţă”. La începutul acestei luni, fosta lui soţie Winnie Madikizela-Mandela a dezvăluit că Mandela, în vârstă de 95 de ani, „respiră normal acum” şi că doctorii au reuşit să dreneze fluidul adunat în plămânii lui. Acesta este spitalizat încă de la începutul lunii iunie. Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost internat în spital de mai multe ori în ultimul an, din cauza unei infecţii pulmonare agresive, boală care se datorează încarcerării pe Insula Robben. Activistul împotriva apartheidului a petrecut 27 de ani în închisoare şi a fost pedepsit la muncă silnică în condiţii extrem de dificile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°