In tramvaiul de Copou - cartier oricum sustras promiscuitatii - unul, cu aer de portar la trecuta Judeteana de partid, imi spune ritos: - Se vede ca-i cartier regal (!), ce cald e-n tramvai! - Nu inteleg ce spui. - N-ai auzit? - Ba, da, dar nu inteleg ce spui. Intelegeam prea bine. La Filarmonica, in program, un vivace De Falla cu Nopti in gradinile Spaniei, asteptindu-l la pupitru pe spaniolul de pe afis, un dezirabil infante brunet. Dezamagire: cel cu bagheta e un burtos chel, mai si cu plete albe pe dupa urechi. Distinsa din fotoliul din stinga mea isi si acopera ochii cu mina ei castelana. O fac la rindu-mi. Idiosincrasii. E stupefiant cum televiziunile mistifica (fara voie?) situatii care, lasate doar in seama justitiei, aceasta le-ar limpezi cit de cit. Cit de cit, pentru ca aici, in justitie, lucrurile apar mistificate (cu voie/fara voie). Incit scenariul general oferit, seara de seara, populatiei aduce cu teatrul absurdului. In care, ce-i drept, noi, romanii, il avem trimis special pe mult simpaticul Ionesco. Daca incerci - dupa emisiunile tv in serial - sa intelegi ceva din furtul armelor de la Ciorogirla, somnul noptii iti va fi cu sigurata agitat. Putin spus agitat. Fie ca inculpatii se strecoara - din instanta in duba - ascunzindu-si fata dupa cite o mineca, fie pledeaza primitiv pentru propria nevinovatie, imaginile televizate incetoseaza si mai mult ce instantele insesi nu reusesc sa clarifice. Daca furtul armelor de la Ciorogirla se mai si suprapune peste povestea de o mie si una de nopti a mult enigmaticului Omar - teribil de uman in imbratisarea nepoteilor -, atunci avem tabloul emblematic al televiziunii, pe care - cu buna stiinta - ne-o asumam. Un pic din plictiseala, un pic din nevroza. Si, pentru ca tot am pronuntat un nume cu rezonanta sudica, sa mai pronunt unul: Dubai (la carte: Dubayy). Sa mergem la enciclopedie: 1. emirat din Emiratele Arabe