Toata lumea e de acord ca omul nu poate face nimic cand natura se dezlantuie. Inclusiv presedintele Traian Basescu a spus vineri ca nu se poate face nimic cand apele in puhoaie peste oameni si casele lor.
Poate ca nu avem multe lucruri de facut in fata unor puhoaie, dar putem sa ne aparam. Si putem sa prevenim asemenea dezastre. In primul rand, daca ar exista o harta a zonelor de risc in privinta inundatiilor. Dar aceasta harta lipseste in Romania.
Apoi, daca ar exista baraje in zonele predispuse la risc. Si daca aceste baraje si diguri ar fi intretinute, astfel incat sa nu fie luate odata cu primul val de apa.
In urma cu cativa ani, Administratia Nationala "Apele Romane" si Institutul National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor au elaborat, sub coordonarea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) un asa-numit proiect de "Schita privind strategia de aparare impotriva inundatiilor la nivel national".
In acest proiect, specialistii vorbeau despre aparitia unor "fenomene hidrologice periculoase", ca urmare a modificarilor climatice inregistrate in ultima perioada.
Meteorologilor li se propunea "modificarea modalitatii de calcul a probabilitatilor de aparitie si producere a fenomenelor periculoase, prin considerarea celor mai defavorabile situatii, inclusiv a fenomenelor cu aparitie rara".
Totodata, cei care au intocmit proiectul schitei atrag atentia si asupra faptului ca si "interventiile umane" pot creste riscul aparitiei fenomenelor periculoase. In ceea ce priveste lucrarile hidrotehnice, specialistii trag un semnal de alarma fata de lipsa de intretinere si consolidare a acestora.
Locuitorilor din zonele cu risc crescut de inundatii li se recomanda ca, in viitor, sa nu mai fie indiferenti, ci sa "participe la implementarea strategiilor propuse de autoritatile locale si ce