Răzvan Voiculescu e un nume foarte cunoscut în fotografia românească. A publicat până acum câteva admirabile albume de fotografii, pe teme diverse, fie peisaje - de fapt portretul unei regiuni pe care prea puţini dintre cei care susţin că o ştiu o cunosc cu adevărat -, fie portretele unor oameni, chipuri care aveau ceva de spus chiar şi atunci când erau imobile. Despre aproape toate, Ziarul de Duminică a informat prin diverse modalităţi, la vremea lor.

Răzvan Voiculescu a plecat din România la finele deceniului opt, a absolvit Institutul de Arte Plastice din Copenhaga, s-a specializat în graphic design şi fotografie la Colegiul de Arte Vizuale din New York, a avut exploziţii personale de fotografie la Copenhaga, Goteborg, Paris. Revenit în ţară, a publicat albumele de care aminteam, aproape fiecare însoţit de un scurtmetraj multimedia.

Acum, Răzvan Voiculescu pregăteşte un nou eveniment - lansarea unui album de fotografie intitulat "Ţara Lăpuşului. Destine încrustate". Este primul album color dedicat subiectului şi care se vrea o prezentare complet necosmetizată a unei zone cunoscute din România.

Departe de autenticul de muzeu, albumul lui Răzvan Voiculescu recuperează un topos românesc sufocat de clişee şi-i redă frumuseţea, care vine tocmai din adunarea acestor ipostaze hibride ale tradiţiei, brăzdate de inserţii de modernitate, de kitsch, de plastic. "Ţara Lăpuşului. Destine încrustate" conţine "pasaje" absolut mitologice, obiceiuri care încă se păstrează nealterate, costume, tradiţia fabuloasă a uşilor neîncuiate, dar are şi curajul demitizărilor: alăturarea candidă a lânei ţesute la război cu florile de plastic şi transformarea ca prin farmec a definiţiei autenticului; asocierea naturilor moarte cu cârpele de bucătărie şi cu furculiţele ruginite, a gablonzului cu gadget-ul religios (brăţara cu mătănii), a carpetei de perete c