Extremul Orient n-a fost niciodată - aşa cum am arătat în varii ocazii - un tărâm al păcii şi armoniei. Dimpotrivă, acolo s-au succedat, de-a lungul secolelor, războaie crâncene, de o mare cruzime, aflate, deseori, la limita genocidului sau chiar dincolo de ea. Istoria, mai veche şi mai recentă, a lăsat popoarelor de acolo o moştenire grea care ameninţă, tot mai frecvent în ultima vreme, să ducă la conflicte armate.

Dar ce ne-ar interesa pe noi românii - s-ar putea întreba unii - ce se întâmplă la mii de km de noi? Până prin secolulul al XIX-lea, este adevărat, nu ne-ar fi interesat. Dar azi, în condiţiile globalizării, pe care nimeni nu o mai contestă, în condiţiile în care orice eveniment cât de cât semnificativ petrecut într-un punct al globului poate reverbera în toate părţile acestuia, este absolut necesar să fim atenţi şi să înţelegem tot ce se întâmplă în lume. De aceea nu putem fi indiferenţi la ceea ce se întâmplă - şi, mai ales, la ceea ce se poate întâmpla - în îndepărtata Peninsulă Coreeană. Am mai scris despre Coreea de Nord şi regimul ei comunist, un fel de fosilă stalinist-maoistă. Revin pentru că acolo situaţia se precipită periculos, cel puţin la nivel politic şi diplomatic.

* * *

Orice om cât de cât informat ştie că războiul din Coreea, din punct de vedere juridic, nu s-a încheiat nici azi. Armistiţiul din 1953 nu înseamnă Tratat de Pace. Între cele două Corei există, aşadar, o tensiune permanentă, şicane de-o parte şi de alta, declaraţii belicoase, dar şi dorinţa - mai mult sau mai puţin sinceră - de reunificare.

Situaţia este agravată şi de deosebirea radicală între regimurile politice din cele două ţări: democratic-capitalist în Sud, comunist intransigent în Nord. Americanii au rămas alături de Sud - au şi trupe acolo, China sprijină Nordul. Cei din Nord, având încă de la început în frunte o familie (Kim) devenită dinasti