Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul spital regional de urgente se muta in Valea Ursului

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 18 mai 2011 ·

Nici bine nu a fost stabilit amplasamentul, ca viitorul spital regional de urgenta de la Iasi va fi ridicat in alta parte. Amplasamentul a fost mutat cativa kilometri fata de cel stabilit initial, din cauza panzei freatice, care putea pune serioase probleme unitatii medicale. In urma unor masuratori efectuate de reprezentantii Primariei comunei Miroslava, localitatea unde se va ridica spitalul, s-a luat decizia mutarii viitoarei cladiri pentru ca exista riscul de inundatii. Initial, se hotarase decizia construirii spitalului in spatele fabricii Antibiotice SA, pe un teren de 12 hectare, dar suprafata nu s-a dovedit a fi viabila. Ulterior, s-a identificat un alt amplasament, in localitatea Valea Ursului, foarte aproape de viitoarea sosea de centura a municipiului Iasi. "Am luat decizia mutarii din cauza panzei freatice de la suprafata. Pentru a evita riscul unor inundatii, am decis sa gasim alt amplasament, propunerea noastra urmand a fi inaintata conducerii centrale a Ministerului Sanatatii. Noul amplasament va fi la Valea Ursului, pe exact o suprafata identica de teren", a precizat Dan Nita, primarul comunei Miroslava.

Ministerul Sanatatii a decis construirea a sase spitale regionale in toata tara, urmand ca cel care va deservi Moldova sa fie ridicat la Iasi. In urma cu cateva luni, autoritatile iesene au hotarat ca unitatea sa fie ridicata in comuna Miroslava, desi initial se identificasera alte doua zone, in Holboca si in Aroneanu.

Nici bine nu a fost stabilit amplasamentul, ca viitorul spital regional de urgenta de la Iasi va fi ridicat in alta parte. Amplasamentul a fost mutat cativa kilometri fata de cel stabilit initial, din cauza panzei freatice, care putea pune serioase probleme unitatii medicale. In urma unor masuratori efectuate de reprezentantii Primariei comunei Miroslava, localitatea unde se va ridica spitalul, s-a luat decizia mu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene ies în stradă. Sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare

Ziare.com acum 40 minute
Sindicatul ”MIPE Normalitate” organizează proteste, joi şi vineri, în faţa Ministerului Fondurilor Europene, angajaţii solicitând stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de cel maxim din cadrul categoriei profesionale, acordarea unui statut sp

Geniile jafurilor. Au furat criptomonede în valoare zeci de milioane de dolari în 12 secunde

Ziare.com acum o ora
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - au fost acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde. Ei au pus la cale, în lu

Xi Jinping, mesaj pentru Putin: China și Rusia vor apăra dreptatea în lume

Wall-Street.ro acum 36 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin, aflat într-o vizită la Beijing, că China şi Rusia vor "apăra dreptatea în lume", a informat Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, relatează agenția EFE, citată

Corvinul Hunedoara a câştigat în premieră Cupa României

Press Alert acum o ora
Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara / Facebook Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României după ce a învins Oțelul Galați la lovituri de departajare. După 90 de minute de joc, scorul a fost 2-2. Oțelul a ratat de trei ori, lovitura decisivă fiind trans

Celebrul iluzionist David Copperfield, acuzat de 16 femei de abuz sexual. Cele mai multe erau minore

HotNews acum o ora
Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de abuz sexual de şaisprezece femei, majoritatea fiind adolescente la momentul evenimentelor pe care le reclamă, a relatat miercuri ziarul britanic The Guardian, citat de News.ro. David Co

Vladimir Putin a ajuns în China, pentru două zile. Este prima vizită oficială de la realegerea sa ca președinte VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi, în China, pentru o vizită de două zile în cursul căreia se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping şi va încerca să obţină un sprijin mai mare pentru efortul său de război împotriva Ucrainei, relatea

Android 15 va avea o funcţie antifurt

News.ro acum 2 ore
Google a anunţat mai multe funcţii de securitate pentru Android 15, dintre care se remarcă posibila detectare a momentului în care un smartphone este furat. Conform companiei americane, Android 15 va putea identifica momentul în care un smartphone e

Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitaţie de primăvară la New York

News.ro acum o ora
Un tablou al maestrului impresionist francez Claude Monet a fost vândut pentru aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie în New York, miercuri, a anunţat casa Sotheby's. După o scădere a pieţei mondiale de artă în 2023, marile case de licitaţi

Airbus Helicopters a prezentat miercuri un aparat de zbor experimental, jumătate avion, jumătate elicopter, în căutarea vitezei mai mari

News.ro acum 2 ore
Airbus Helicopters a prezentat miercuri un aparat de zbor experimental, jumătate avion, jumătate elicopter, într-o căutare a unei viteze mai mari, pe măsură ce competiţia se încinge pentru a defini aeronava viitorului, transmite Reuters. Racer, de 2

Zelenski îşi amână călătoriile în străinătate, din cauza situaţiei tensionate de pe front / Zelenski: Toată atenţia este concentrată acum asupra operaţiunilor noastre actuale de apărare

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a amânat toate călătoriile în străinătate, în timp ce situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina a continuat să se deterioreze miercuri, iar Kievul a declarat că luptele au făcut ravagii în oraşul Vovchansk de la f

Vremea

București
acum

16°
joi

8°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

15°
joi

8°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

5°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°