Confruntarea dintre Universitatea şi FC Argeş, programată mâine, de la ora 17.00, are loc sub aspectul scandalului în care a căzut victimă şi patronul piteştenilor, Cornel Penescu. Niciuna dintre combatante nu consideră însă că evenimentele din ultima săptămână vor influenţa în vreun fel desfăşurarea partidei. Managerul general al Ştiinţei, Ilie Balaci, îi avertizează pe elevii lui Nicolo Napoli să nu-şi trateze adversarii de sus. „Nu cred că problemele lui Cornel Penescu vor afecta pe FC Argeş. De altfel, s-a văzut asta la jocul cu Rapid. Partidele dintre Universitatea şi FC Argeş s-au disputat mereu la intensitate maximă şi sunt sigur că aşa se va întâmpla şi duminică“, este de părere Balaci. Acesta s-a declarat dezamăgit de ultimele rezultate ale Craiovei, dar crede că alb-albaştrii îşi pot relua seria victoriilor stopată la Timişoara.
„La Craiova va fi o partidă importantă pentru punctele puse în joc. Universitatea este o echipă ambiţioasă, care nu a ajuns degeaba pe locul pe care este. Trebuie să rămânem conectaţi la miza jocului. Eu stiu că obiectivul nostru este să terminăm între primele şapte echipe. Va fi greu, sunt convins, dar noi trebuie să strângem cât mai multe puncte“, a precizat şi antrenorul piteştenilor, Ionuţ Badea, care spune că jucătorii săi sunt cu salariile la zi şi că nu sunt probleme la club, în ciuda arestării lui Penescu.
Va conta absenţa lui Florin Costea?
Faptul că din echipa Ştiinţei va lipsi golgheterul Florin Costea (suspendat) nu este considerat un avantaj de către tehnicianul oaspeţilor. „Poate juca fratele lui Costea, poate juca Dina. Sunt jucători care pot suplini absenţa lui Florin Costea. Craiova are un lot destul de valoros“, a mai spus Badea. „Este de datoria antrenolui Napoli să găsească un înlocuitor pe măsura lui Costea“, crede Ilie Balaci.
În afară de Florin Costea,