Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macadamul n-a iertat pe nimeni » 30 de echipaje din 65 au abandonat în Raliul Sibiului

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 28 iulie 2013 ·

80% din suprafaţa totală de aproape 540 de kilometri rezervată piloţilor pentru Raliul Sibiului este de macadam, deci mult praf şi pietre peste tot. Maşinile au fost victime sigure: suspensii avariate, probleme la direcţie şi extrem de multe pene de cauciuc.

Raliul Sibiului 2013, care contează ca etapă a Campionatului European de Raliuri (FIA ERC), fiind practic cea mai importantă competiţie de motorsport din România, s-a încheiat ieri.

Vineri s-a dat startul la probe, iar Jan Kopecky (Fabia Super 2000), marele favorit al Raliului Sibiului, lider în Campionatul European de Raliuri FIA, n-a dezamăgit. A terminat ziua cu un avans de 15,4 secunde în faţa francezului Francois Delecour (Peugeot 207 S2000), cel care ocupă primul loc în Campionatul Naţional al României.

Delecour a început bine ziua, fiind cel mai rapid pe prima "Specială". A pierdut prima poziţie pe proba a doua, în faţa conaţionalului său Bryan Bouffier (Peugeot 207 S2000). Cei doi au profitat şi de unele probleme ale lui Kopecky, marele favorit, cu servo-direcţia.

Cehul, pilotul lui Skoda Motorsport, şi-a rezolvat repede problemele la prima oprire în parcul de service, cîştigînd proba a treia.

Pe "Speciala" a patra, Bouffier, omul lui Hyundai Motorsport, a fost nevoit să abandoneze, amortizoarele maşinii sale cedînd pe macadam. A fost momentul în care Kopecky a preluat pentru prima dată conducerea raliului.

Delecour, cu probleme de supraîncălzire a motorului, a lăsat-o mai moale, iar pilotul Skoda Motorsport a profitat mărindu-şi avantajul pe "Super Speciala" şi apoi pe urcare de noapte în Păltiniş.

Asta s-a întîmplat pe prima probă de noapte, pentru că în cea de-a doua, coborîrea pe Şanta, Delecour a mers perfect şi a cîştigat-o. Francezul a redus astfel diferenţa dintre el şi Kopecky la doar 15,4 secunde.

Japonezului Arai i s-a făcut rău din cauza prafului in

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 47 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 32 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 50 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum o ora
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°