Administraţia Bush plănuieşte să folosească circa 230 de milioane de dolari din ajutorul pentru programe antiteroriste destinat Pakistanului pentru a-i îmbunătăţi flota învechită de avioane F-16. În realitate, comentează International Herald Tribune, Pakistanul se mândreşte cu aceste aparate de luptă mai mult pentru contribuţia lor în rivalitatea militară cu India decât pentru folosirea lor împotriva insurgenţilor de la frontiera afgană.
Mai mulţi membri ai Congresului şi-au exprimat deja nemulţumirea faţă de decizia administraţiei. Unii suspectează că acordul ar permite câştigarea bunăvoinţei noului premier pakistanez, Yousaf Raza Gilani, care se va întâlni cu George W. Bush, săptămâna viitoare, la Washington, şi ar mai diminua tensiunea provocată de uciderea, luna trecută, a 11 membri ai forţelor paramilitare pakistaneze într-un atac aerian american la frontiera afgană. Chiar dacă decizia va fi aprobată de Congres, avioanele F-16 îmbunătăţite nu vor fi disponibile până în 2011. (A.M.M.)
Administraţia Bush plănuieşte să folosească circa 230 de milioane de dolari din ajutorul pentru programe antiteroriste destinat Pakistanului pentru a-i îmbunătăţi flota învechită de avioane F-16. În realitate, comentează International Herald Tribune, Pakistanul se mândreşte cu aceste aparate de luptă mai mult pentru contribuţia lor în rivalitatea militară cu India decât pentru folosirea lor împotriva insurgenţilor de la frontiera afgană.
Mai mulţi membri ai Congresului şi-au exprimat deja nemulţumirea faţă de decizia administraţiei. Unii suspectează că acordul ar permite câştigarea bunăvoinţei noului premier pakistanez, Yousaf Raza Gilani, care se va întâlni cu George W. Bush, săptămâna viitoare, la Washington, şi ar mai diminua tensiunea provocată de uciderea, luna trecută, a 11 membri ai forţelor paramilitare pakistaneze într-un atac aerian american la frontier