Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Dragomir: A ieşit o bulibăşeală de ne-am făcut de râs cu barajul ăsta

Publicat in Gandul, luni 5 august 2013 ·

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că membrii Comitetului Executiv al FRF au greşit atunci când au votat propunerea lui Dumitru Costin privind disputarea meciului de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna, el menţionând că în urma acestuia fotbalul românesc s-a făcut de râs.

"Propunerea a venit de la sindicate, nu a venit de la mine. Altădată să ţină cont de propunerile Ligii. Altădată, la propunerile ligii alegeţi una dintre propunerile ligii, ce depinde de ligă, nu puneţi de la fotbal feminin sau sindicate să aleagă ce e mai bine de LPF, atunci nu e în regulă. În ţara asta, sindicatele conduc, vorba domnului Băsescu. De aici a ieşit o bulibăşeală. Noi am propus două variante. Ori să rămână Rapidul direct ori să rămână articolul 20 din regulament, pe care federaţia îl scosese şi de aici bulibăşeala cu barajul cu care ne-am făcut de râs", a spus Dragomir, la finalul Comitetului de Urgenţă al FRF.

El a menţionat că FC Rapid nu are niciun motiv pentru care să dea LPF şi FRF în judecată pentru retrogradarea în Liga a II-a. "De ce să dea Rapid în judecată federaţia şi liga? Liga a ajutat Rapidul, nu i-a dezavantajat", a completat Dragomir.

TAS a anunţat, vineri, că a obligat Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA.

Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF şi LPF. Şeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licenţelor, în timp ce preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susţinut un sistem cu 18 echipe pen

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 44 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°