Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când socializarea se mută pe o canapea

Publicat in Capital, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Ce legătură există între surf și o canapea? Aparent, niciuna, însă alăturate cele două cuvinte dau viață unui adevărat concept de travel, „couchsurfing“ (tradus ad litteram surf pe canapea), care are peste șase milioane de adepți la nivel mondial și câteva zeci de mii la nivel local.

Un mic proiect dedicat unui grup de studenți din Islanda a dat naștere unui fenomen ce s-a extins la scară largă. Copiat, ajustat și personalizat pentru nișe, a reușit să dea un alt sens găzduirii. Astăzi, studenți, antreprenori și manageri din întreaga lume dorm pe canapea în casele unor necunoscuți și primesc, la rându-le, „prieteni“ noi în locuințele lor. Un schimb corect, aproape sigur și necostisitor (cazarea e din partea casei), bazat, la urma urmei, pe socializare.

Să ajungi să-ți petreci una sau mai multe nopți în casa unui străin dispus să te ia în gazdă nu este o misiune imposibilă. Pașii de parcurs sunt puțini și ușor de făcut. Cei interesați trebuie să completeze cu informații personale un scurt chestionar (inclusiv detalii despre locul unde ei ar putea găzdui alți turiști), să urce minimum o poză cu ei și, de preferat, să aibă câteva referințe de la utilizatorii acestui concept, tocmai pentru a le garanta credibilitatea (pentru cei mai temători, verificarea identității reale a turistului costă 25 de dolari). Restul e „surfing“.

Deși conceptul are în vedere în primul rând găzduirea turiștilor, de-a lungul anilor s-a schimbat și a devenit mai flexibil. Există posibilitatea de a face parte din comunitate, dar fără a găzdui pe cineva în casa ta. Poți opta pentru a fi ghid în orașul tău sau pentru a ieși la o cafea cu cei care ajung în România.

O tendință ce ia amploare

La nivel mondial, în 2012, șase milioane de turiști au dormit pe 10,4 milioane de canapele din 100.000 de orașe, inclusiv București, Pitești, Brașov, Brăila și alte or

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°