Printr-o decizie recentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) la plata a peste 5 milioane de lei, sub formă de dobânzi penalizatoare, unei societăţi căreia fiscul i-a rambursat cu întârziere taxa pe valoarea adăugată.
„Avocaţii D&B David şi Baias au asistat o companie în cadrul procedurii de obligare a organelor fiscale la plata dobânzilor pentru rambursarea cu întârziere a TVA ca urmare a prelungirii nejustificate a verificării documentare a deconturilor de TVA şi, ulterior, a inspecţiei fiscale anticipate demarate pentru soluţionarea aceloraşi deconturi", scrie în comunicatul companiei de avocatură.
Potrivit documentului, într-o primă fază, Curtea de Apel Bucureşti a admis parţial acţiunea societăţii, obligând ANAF la plata unor dobânzi de 2 milioane de lei.
După recursul ANAF, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în integralitate acţiunea societăţii şi a obligat ANAF la plata unor dobânzi de aproape 5 milioane de lei.
"Totul a pornit de la un comerciant de cereale care avea de recuperat TVA la export. Fiscul avea termen legal o luna si jumatate ca sa ii dea bani inapoi, insa ii i-a returnat de abia dupa 2 ani. Asa ca a fost data in judecata de comerciant, care a cerut penalitati de intarzieri si a si castigat 5 milioane de lei, bani pe care FISC-ul ii va da tot din taxe si impozitele contribuabililor", potrivit site-ului stirileprotv.ro.
Sursa citată menţionează că unul din motivele invocate de fisc pentru neplata TVA a fost lipsa de personal.
În total, fiscul are datorii neplătite către circa 4.700 de firme.