La 65 de ani, chiar si pentru numerosii neprieteni, Marin Mincu se impune ca unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani. Aceasta evidenta se cere reamintita uneori raspicat, iar autorul acestor rinduri o face cu responsabilitate si nu din omeneasca prietenie. Marin Mincu (care a bifat, pe 28 august, a 65-a aniversare) este el insusi o victima a propriului temperament vulcanic, pe care insa nu se straduieste, spre binele literaturii sale, sa il tina sub papuc. Exista totusi o constanta onestitate, tradusa intr-o consecventa cu sine, in orice iesire la rampa a acestui personaj mai curind romantic, quijotesc decit sarit de pe fix, cum pretind neprietenii. Iar acestia nu sint deloc putini, caci nici flerul polemic al autorului nu tine seama de conventiile lumii noastre literare. In plus, la noi, mai mereu au fost marginalizati scriitorii care au spus lucrurilor pe nume, care nu au tacut atunci cind era convenabila tacerea si care au preferat inconvenientele independentei avantajelor alierii la cutare grup sau gasca literara. Dintre autorii contemporani, putini si-au conservat libertatea de opinie in egala masura cu Marin Mincu. Cu riscul de a-si face noi inamici sau de a-si pierde mai vechii aliati, el s-a incapatinat mereu sa mearga contra curentului, sa nu respecte cutumele si sa puna degetul pe rana, atragind atentia, tocmai atunci cind nimanui nu ii convenea acest lucru, ca albul este alb si ca negrul ramine negru. Nu e de negat nici faptul ca, pentru a nu fi rastalmacit, adevarul se cere uneori rostit in tonuri exagerate. Iar lui Marin Mincu ii face placere, e limpede, sa exagereze; doar ca aceasta tendinta a sa nu are nimic de a face cu falsificarea pe care altii o practica in sonuri gracile, politicoase. Nu e pacat mai mare in breasla scriitoriceasca de la noi decit sa-ti afirmi transant "neatirnarea" si sa te situezi programatic, mereu, in contra curen