Florin Costea vrea să-şi relanseze cariera la formaţia de la malul Dunării. Primul pas a fost făcut sîmbătă, cînd a marcat iar în Liga 1 după o pauză de 510 zile.
- Felicitări, Florine! Cum e să joci din nou 90 de minute şi să mai şi înscrii?
- Bine, cum să fie?! Toată echipa a muncit enorm pentru acest punct şi vreau să îmi felicit coechipierii, au luptat incredibil, deşi am jucat aproape tot meciul în inferioritate. Putea să iasă şi mai bine, dar sîntem mulţumiţi cu acest egal. Sperăm ca în continuare să ne descurcăm din ce în ce mai bine şi să ne salvăm.
- Ai fost susţinut din tribune inclusiv de fratele tău, Mihai.
- Îi mulţumesc, gestul lui înseamnă mult pentru mine.
- De prestaţia ta ce zici?
- Sînt mulţumit de cum am jucat. Vreau întotdeauna mai mult şi sper să ajung cît mai curînd la forma care m-a consacrat. Momentan nu sînt la capacitate maximă din punct de vedere fizic, însă trag tare să recuperez.
- De ce ai ales să joci la Severin?
- Sîntem mai mulţi jucători care am evoluat la Craiova în trecut şi am venit împreună aici. Am ales această echipă ca să ne ajutăm şi pe noi, dar şi echipa.
- Ce aşteptări ai de la acest retur?
- Meciul cu Chiajna a fost mai mult de moral, am început cum trebuie misiunea de a scăpa de retrogradare. Eu chiar cred că e posibil!
49 de goluri în 139 de meciuri are Florin Costea în Liga 1
"M-au deranjat cîteva lucruri la anumiţi jucători. Dacă eram puţin mai atenţi, puteam cîştiga lejer" (Ilie Stan, antrenor Chiajna)
"Le-am spus băieţilor la pauză că putem întoarce rezultatul. S-au descurcat minunat şi îi felicit pentru punct. Eu sînt mulţumit" (Ionel Gane, antrenor CS Severin)
Florin Costea vrea să-şi relanseze cariera la formaţia de la malul Dunării. Primul pas a fost făcut sîmbătă, cînd a marcat iar în Liga 1 după o pauză de 510 zile.
- Felicită