Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta inaugurează 70 de kilometri din autostrada Orăştie-Sibiu

Publicat in Gandul, joi 19 decembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, inaugurează joi 70 de kilometri din autostrada Orăştie-Sibiu, mai exact loturile 1,2 şi 4, a anunţat joi Biroul de presă al DPIIS, comunicatul fiind trimis cu 25 minute înainte de ora programată pentru festivitate.

Lucrările la loturile care vor fi inaugurate au fost demarate pe vremea Guvernului Boc.

Lotul 1 Orăştie-Sibiu are 24 de km, iar valoarea contractului este de 551 milioane de lei, fără TVA, din care a fost decontat în anul 2013 un procent de 35%.

Lotul 2 Orăştie-Sibiu are o lungime totală de 19,745 km. Contractul are o valoare de 377,7 milioane lei fără TVA, din care a fost decontat în anul 2013 un procent de 43%.

Lotul 4 Orăştie-Sibiu are o lungime totală de 16,610 km, iar valoarea contractului este de 530,7 milioane lei fără TVA, din care a fost decontat în acest an 40%.

Segmentul care lipseşte, lotul 3, urmează să fie gata în octombrie anul viitor, întârzierile fiind cauzate de alunecările de teren.

Pe lorul 4 se găseşte şi primul tunel de autostradă din România unde 400 de muncitori au sărbătorit recent cu gratare, finalizarea lucrărilor.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în procent de 85% şi de Guvernul României în proporţie de 15%.

Astfel, primarul din Sebeş, Adrian Alexandru Dăncilă, ne-a declarat că are „planuri mari” după ce oraşul va „scăpa” de cele 45.000 de maşini care îl tranzitează zilnic, intenţionând să „dea drumul” unui proiect de modernizare a centrului oraşului.

„Odată cu deschiderea circulaţiei scăpăm de traficul infernal. Zilnic, oraşul este traversat de 40.000-45.000 de maşini. Noi asfaltăm oraşul de două ori pe an, primăvara şi toamna, din cauza traficului greu. Mutarea circulaţiei pe centura ocolitoare, care face parte din noua aut

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 32 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 59 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 3 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°