În ceea ce se numeşte, de obicei, „febra Campionatului Mondial de Fotbal“, o ştire despre oină nu a stârnit un interes deosebit, fiind primită şi cu o oarecare ironie. Dar luna iunie a anului 2010 nu a adus doar o campioană mondială în premieră, ci şi primul meci internaţional de oină din istorie, jucat însă în Germania şi câştigat de echipa naţională a României împotriva ţării gazdă.
Primul meci oficial de oină s-a desfăşurat la 10 mai 1898, în grădina Cişmigiu, echipele fiind formate din liceeni din Capitală. Desigur, ziua nu fusese aleasă întâmplător, „competiţiunea cetelor de oină“ desfăşurându-se în cadrul serbărilor independenţei şi a zilei naţionale. Gimnaziul Gheorghe Şincai s-a impus în faţa liceelor Matei Basarab, Sf. Sava, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, gimnaziului Dimitrie Cantemir şi a Şcolii Normale de Institutori. Întrecerile de la 10 mai 1898 au adus un nou sport. Din păcate, până în vara anului 2010, acesta nu a reuşit să se impună şi pe scena internaţională.
Originile oinei, probabil, în Moldova
„Sport naţional“ este o noţiune dificil de definit, cel puţin în cazul românesc. Dacă s-ar referi la popularitate, atunci ar trebui să vorbim despre fotbal; dacă performanţele ar fi criteriul decisiv, atunci ar intra în joc handbalul, gimnastica sau canotajul; raportarea la tradiţiile sportului modern ar aduce la suprafaţă popularitatea curselor de cai sau a meciurilor de box.
Totuşi, oricine a trecut prin şcoală sau a participat la concursuri de cultură generală a auzit despre oină. Pentru semnatarul acestor rânduri, singurul contact nemijlocit a fost proba de aruncare a mingii de oină de la ora de educaţie fizică. Că „raţele şi vânătorii“ era, de fapt, o tehnică de antrenament pentru oină, am aflat prea târziu.
România nu este, desigur, un caz unic. Şi alte naţiuni au câte un joc pe care îl consideră definitoriu p