Oare de ce a stirnit publicarea stenogramelor PSD atita nervozitate in rindul conducerii acestui partid? Explicatia comuna ar fi ca transcrierile dezbaterilor interne contineau dezvaluiri socante despre liderii partidului. Lucrurile nu stau deloc asa. Nu spun ca, in sine, discutiile respective erau inocente. Nu, sedintele PSD n-aveau nimic in comun cu o partida de ceai.
Dar nu vad cum ar putea fi cineva socat sa afle, din replica transcrisa a Rodicai Stanoiu, ca PSD manevra in interes politic dosarul „Flota”, de vreme ce seful acestui partid il ameninta, public, pe dl Basescu, in 2002, ca „daca va fi nevoie, ne vom aminti, si noi, de vinzarea flotei“.
Nu vad cum ar putea fi cineva mirat macar de obsesia pe care o avea PSD pentru controlul mass-mediei, atit timp cit rezultatele erau evidente, zilnic, la jurnalele de stiri. Toate lucrurile grave care se spuneau in privat aveau corespondent in actiuni sau luari de pozitie, la fel de grave, dar cit se poate de publice.
Acesta este unul dintre cele mai solide argumente pentru autenticitatea discutiilor din stenograme. Si atunci, de ce le-au infirmat, imediat dupa aparitie, liderii PSD?
Raspunsul este simplu. Din reflex. Nu obiectul dezvaluirii i-a tulburat, ci actul in sine. Reprezentantii partidului au fost conditionati sa tina, din principiu, orice lucru cit mai departe de ochii publicului.
S-ar putea obiecta aici ca e o exagerare sa ceri unui partid sa-si faca publice dezbaterile interne si ca orice partid ar fi, intr-o anumita masura, deranjat daca acest lucru s-ar intimpla. E adevarat. Dar acesta nu este, nici pe departe, singurul exemplu.
Trecerea registrului comertului sub control guvernamental, recursul in anulare cu care procurorul general a incercat sa previna publicarea numarului de interceptari telefonice, sustragerea PNA de la orice fel de
