Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienţi morţi în M.Britanie după ce biserica a spus că s-au vindecat de HIV şi pot opri tratamentul

Publicat in Romania Libera, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Cel puţin şase persoane au murit în Marea Britanie, după ce biserica le-a spus că s-au vindecat de HIV şi pot opri tratamentul, relatează Sky News, citată de Mediafax.

Există dovezi potrivit cărora biserici evanghelice din Londra, Manchester, Birmingham şi Glasgow susţin că vindecă pacienţii infectaţi cu HIV prin rugăciune.

Trei reporteri sub acoperire au fost trimişi la Synagogue Church of All Nations (SCOAN), în Southwark, sudul Londrei. Cei trei le-au spus pastorilor că au HIV şi tuturor li s-a răspuns că pot fi vindecaţi. SCOAN le-a spus reporterilor că vor putea renunţa la medicamente după ce se vor vindeca şi că îşi vor putea întemeia o familie.

O dată pe lună, la această biserică vin persoane din toată Europa pentru a fi vindecate de diverse boli. La înregistrare, bolnavii trebuie să prezinte o scrisoare de la medic care să ateste condiţia lor. Ei sunt filmaţi în timp ce fac mărturisiri înainte şi după tratament, iar imaginile sunt postate pe site-ul SCOAN. În cadrul "procesului de vindecare", pastorul strigă în faţa bolnavului ca diavolul să iasă din corpul său şi îi pulverizează apă pe faţă.

Cadre medicale au declarat pentru Sky News că cel puţin şase pacienţi au murit după ce diferite biserici le-au spus să nu mai ia medicamentele pentru HIV.

SCOAN deţine o avere impresionantă şi are filiale în toată lumea, precum şi un canal de televiziune. Pe site îşi promovează apa sfinţită, folosită la "vindecare", şi face bani inclusiv din comercializarea de DVD-uri, CD-uri şi cărţi. Membrii bisericii, care este înregistrată şi ca organizaţie caritabilă în Marea Britanie, trebuie să facă donaţii în mod regulat.

Cel puţin şase persoane au murit în Marea Britanie, după ce biserica le-a spus că s-au vindecat de HIV şi pot opri tratamentul, relatează Sky News, citată de Mediafax.

Există dovezi potrivit cărora biserici evanghelice din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 22 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 29 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 22 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Când ar putea fi externat Florin Piersic. Ultimele date despre starea de sănătate a cunoscutului actor

Ziare.com acum 40 minute
Medicii au făcut precizări luni, 20 mai, cu privire la starea de sănătate a actorului Florin Piersic. El ar putea fi externat în aproximativ zece zile, dacă nu intervin modificări asupra stării sale fizice. În prezent, este monitorizat de medicii de

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 58 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 4 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 4 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°