Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calimente renunţă la decoraţie

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Deputatul arădean Mihăiţă Calimente (PNL) îi trimite medalia înapoi ministrului Gabriel Oprea (UNPR).

Deputatul arădean Mihăiţă Calimente a anunţat public că îi trimite înapoi ministrului Gabriel Oprea medalia şi diploma „Emblema de onoare a Armatei Române". Calimente îi acuză pe ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi, totodată, Guvernul României că nu îi apără pe militari şi spune că înapoiază în cursul zilei de joi distincţiile primite, din solidaritate cu militarii români. Mihăiţă Calimente este membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor şi a fost distins pentru activitatea depusă în această comisie.

Medalie pentru activitatea parlamentară

Deputatului arădean i-a fost decernat acest titlu în urma activităţii desfăşurate în Comisia de Apărare din cadrul Camerei Deputaţilor.

„În cadrul Comisiei de Apărare am fost unul dintre cei mai mari susţinători ai militarilor şi m-am opus vehement schimbării statutului lor", a declarat Mihăiţă Calimente. El spune că a fost iniţiatorul unei legi prin care li s-ar fi recunoscut statutul de militari şi unor ofiţeri din Armata Regală, care au fost daţi afară din armată de partidul comunist.

„În anul 1998, mai erau în viaţă vreo 6-700 de persoane, iar anul trecut, doar vreo 20-30. Sunt oameni bătrâni. Mai primeau şi ei o sumă de 600 de lei/lună în plus la pensii, nu era o cheltuială foarte mare pentru buget. Foştii ofiţeri ai Armatei Regale au luptat cu toţii pe ambele fronturi: şi pe cel din vest, şi pe cel din răsărit. Am implicat şi colegi de la PD-L, ca iniţiativa să treacă în comisie, dar Guvernul s-a opus", povesteşte deputatul Mihăiţă Calimente.

S-a supărat pe Guvern

Acum, militarii români sunt nedreptăţiţi în masă, prin recalcularea pensiilor. „Când o clasă întreagă este batjocorită, eu nu pot să nu returnez această medalie. Onoarea armatei române a fost călcată în pi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum 55 minute
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 53 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Premier League: Phil Foden, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024

News.ro acum 31 minute
Premier League a anunţat, sâmbătă, că mijlocaşul echipei Manchester City, Phil Foden, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024. "Câştigarea acestui premiu este o realizare de care sunt extrem de mândru", a declarat mijlocaşul ofens

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 6 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°