Laurence Olivier Dacă Olivier ar trăi şi ar urca astăzi pe o scenă, ar fi considerat un actor cabotin, fals şi, fireşte, teatral. Rolurile lui n-au semănat niciodată unele cu altele, Laurence Olivier

 Dacă Olivier ar trăi şi ar urca astăzi pe o scenă, ar fi considerat un actor cabotin, fals şi, fireşte, teatral. Rolurile lui n-au semănat niciodată unele cu altele, iar Olivier n-a fost nicidecum actorul care să empatizeze cu o metodă de tipul celei practicate de Lee Strasberg. Michael Billington consideră că, în afară de Anthony Sher, în teatrul englez contemporan nu mai există actori care, asemenea lui Laurence Olivier, pot să creeze personaje, să joace („impersonation”) şi să nu fie doar ei înşişi („self revelation”).

Se ştie că toţi actorii mari care au jucat în „Macbeth” (piesă despre care se spune că aduce ghinion celor care o montează) au eşuat. Cu excepţia unuia singur: Olivier. După Michael Billington, succesul lui în „Macbeth” s-a datorat în primul rând ironiei actorului şi capacităţii sale de a alunga melodrama din scenă. „Actoria este o formă masochistă de exhibiţionism; nu e chiar ocupaţia cea mai potrivită pentru un adult”, declara Sir Laurence Olivier.

Jeremy Irons

Nu de puţine ori, Jeremy Irons, actorul care în 1991 primea Oscarul pentru „Reversal of Fortune”, a recunoscut că s-a săturat să joace mereu acelaşi rol de englez rafinat: „Poate că arăt ca un englez şi vorbesc ca un englez, dar înăuntrul meu sunt mult mai murdar decât par”, declara actorul într-un interviu. În 1984 a primit Premiul Tony pentru rolul din „The Real Thing”, piesa lui Tom Stoppard, în care a jucat alături de Glenn Close. „N-am fost niciodată pasionat de actorie şi aflu, pe zi ce trece, că joc doar pentru a trăi viaţa pe care vreau s-o trăiesc.

Un actor ca Al Pacino trăieşte pentru a juca. Dar nu sunt sigur t