Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu a făcut recurs

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

"Tricolorul" s-a adresat Tribunalului federal elveţian. El speră să obţină amînarea plăţii despăgubirii către Chelsea şi rejudecarea cazului său

Adi Mutu a trecut la contraofensivă în războiul cu Chelsea. Noii lui avocaţi au depus recurs la Tribunalul federal elveţian împotriva deciziei TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) care-l obligă să plătească fostului său club o despăgubire cifrată la 17 milioane de euro.

În baza acestui memoriu, decarul Fiorentinei ar putea obţine deocamdată o amînare a executării pedepsei. Însă numai în cazul în care respectiva instanţă va depista vicii în procedura urmată de TAS. În trecut, recursurile de acest tip n-au prea avut succes. Dar în cazul lui Mutu e o chestiune complexă, de reevaluat, mai ales că această hotărîre n-are precedent în raporturile cluburi-jucători.

Răspunsul Tribunalului federal elveţian ar putea veni chiar şi luna viitoare. Iar în acel moment se va ajunge într-un punct crucial. Fie se decide rejudecarea cazului la TAS, fie va fi confirmată pedeapsa. În situaţia din urmă, "tricolorul" va recurge la instanţele civile, iar sprijinul Asociaţiei fotbaliştilor şi al federaţiei italiene va fi crucial, ştiut fiind că FIFA nu agreează genul acesta de procese.

Englezii nu se lasă

În timp ce Adi Mutu caută să cîştige timp, avocaţii lui Chelsea au trimis forului mondial o scrisoare prin care cer ca jucătorul să fie sancţionat cu o amendă simbolică, cîteva mii de euro. Motivul: "N-a respectat primul termen al plăţii celor 17 milioane de euro".

Moratti îl susţine

Patronul Interului, Moratti, a intervenit şi el în favoarea lui Mutu: "Cred că pentru Adi e o mare tragedie şi sper ca Chelsea să găsească o soluţie acceptabilă". Pe forumuri, inclusiv fanii albaştrilor şi-au exprimat dezacordul: "Pedeapsa e prea dură pentru jucător".

Revine cu Lyon

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 38 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligaţi să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziţionare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport. „Es

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 3 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°