După o zi de vară sâmbătă, ieri, peste Braşov au venit ploile. Dimineaţă, credincioşii care mergeau la biserici ţineau într-o mână umbrela şi în cealaltă crenguţele de salcie, cum cere tradiţia de Florii. După amiază, însă, ploaia s-a transformat încet-încet în lapoviţă şi ninsoare. De altfel, meteorologii au anunţat încă de la sfârşitul săptămânii că vom avea un week-end capricios, iar de Florii temperaturile scad sub 7-8 grade. Ieri, la Braşov, potrivit site-urilor de prezentare a stării vremii, temperatura maximă nu a depăşit 8 grade Celsius, după ce, cu o zi înainte temperaturile maxime au ajuns la 20 de grade. Minima era de 1 grad Celsius. Nici astăzi vremea nu se va schimba prea mult. Potrivit meteorologilor, azi, temperaturile maxime ajung până la 10 grade, dar minima este de 0 grade, cerul fiind mai mult noros. Abia de marţi, cerul va fi mai mult însorit, cu maxime ce vor ajunge până la 14 grade Celsius şi minime de 2 grade. Bătrânii spun că vremea de Florii o „prezice” pe cea de Paşte. Astfel, dacă e să ne luăm după ce spune tradiţia, în prima zi de Paşte vom sta în casă, vremea fiind ploioasă…. După o zi de vară sâmbătă, ieri, peste Braşov au venit ploile. Dimineaţă, credincioşii care mergeau la biserici ţineau într-o mână umbrela şi în cealaltă crenguţele de salcie, cum cere tradiţia de Florii. După amiază, însă, ploaia s-a transformat încet-încet în lapoviţă şi ninsoare. De altfel, meteorologii au anunţat încă de la sfârşitul săptămânii că vom avea un week-end capricios, iar de Florii temperaturile scad sub 7-8 grade. Ieri, la Braşov, potrivit site-urilor de prezentare a stării vremii, temperatura maximă nu a depăşit 8 grade Celsius, după ce, cu o zi înainte temperaturile maxime au ajuns la 20 de grade. Minima era de 1 grad Celsius. Nici astăzi vremea nu se va schimba prea mult. Potrivit meteorologilor, azi, temperaturile maxime ajung până la 10 grade, da