Premiat la zeci de concursuri naţionale şi internaţionale, Alex este acum elev în clasa a şaptea la Liceul de Arte din Deva, dar vrea să devină arhitect.
Profil:
Născut. 07.05.1995, Deva
Educaţie. Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismud Toduţă”, elev în clasa a şaptea
Performanţă. Premiul întâi la o competiţie internaţională, finalizată printr-o expoziţie londoneză
Familie. Trei surori, Bianca, Teodora şi Andrada
Dacă îl laşi toată ziua cu echerul, compasul şi raportorul în mână, fără îndoială că Alex nu se va plictisi. E în stare să migălească ore în şir la diferite reproduceri în creion, aşa cum a făcut şi cu una dintre ultimele lucrări, pe care a realizat-o după o imagine a celebrei Taj Mahal.
„Practic, am copiat-o după o fotografie. Ceea ce am făcut eu, a fost să dublez toate dimensiunile, pentru a realiza desenul meu la o scară mai mare decât sursa mea de inspiraţie”.
Ca stil arhitectonic, cel mai mult îi plac lui Alex clădirile din Germania, deveanul fiind impresionat mai ales de catedrale. Totuşi, printre favoritele lui se numără şi biserica Sfântul Mihail, din Cluj-Napoca. Modest, Alex nu vorbeşte prea mult despre el. Spune că părinţii l-au susţinut întotdeauna, chiar dacă meseria lor de economişti nu prea are tangenţă cu arta sau cu arhitectura.
„Conştiincios şi talentat”
Dacă vrei să afli cu orice preţ ceva în plus, mare parte a detaliilor le poţi „dezgropa”, de la sora lui Bianca, pe care „a aşteptat-o” un an, pentru a studia vreme de opt ani în aceeaşi clasă.
Fetiţa îl consideră „tăcut, conştiincios şi talentat”. De când au mers pentru prima oară la şcoală şi până în ziua de azi, Alex şi-a făcut temele împreună cu sora sa. Faptul că s-au avut alături unul pe altul este şi motivul pentru care nu a fost niciodată nevoie de meditaţii, iar Alexandru a reuşit performanţa de a înc