De obicei, calcurile sintactice trec neobservate, mai ales în comunicarea orală: vorbitorii însisi nu sunt constienţi de faptul că imită un model străin.

Pentru cei atenţi la normele limbii standard, calcurile (care introduc construcţii nereperate până atunci şi adesea ambigue) pot fi însă mai supărătoare decât preluările lexicale neasimilate, tocmai pentru că se răspândesc foarte uşor. Am discutat cu câtva timp în urmă o construcţie nouă - stranie în română - a verbului a oferta. Acesta (reprezentând, oricum, o inovaţie recentă, faţă de mai vechiul a oferi) apare cu sensul „a i se face o ofertă" şi cu un subiect gramatical având rolul semantic de destinatar, într-o structură pseudo-tranzitivă imitată după engleză: „Diaconescu, întrebat dacă a fost ofertat de Băsescu sau de Boc pentru Externe" (mediafax.ro, 24.02.2010); „Preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat luni seară că a fost ofertatde către patronul Stelei să revină în Ghencea" (cancan.ro, 8.03.2010) etc.

O altă construcţie calchiată care se aude tot mai des în ultima vreme - mai ales în limbajul administraţiei, al finanţelor, al afacerilor - cuprinde verbul a adresa. Acesta îşi schimbă construcţia firească în română (cu subiect, obiect direct şi indirect: cineva adresează o cerere, o invitaţie etc. cuiva), adăugându-şi, prin imitaţie după engleză, sensuri noi şi combinaţii derutante. Noile construcţii apar mai ales cu participiul adresat. În mod obişnuit, pot fi adresate acte de limbaj sau mesaje care au destinatar: o rugăminte, o cerere, o plângere, o petiţie, o solicitare, o întrebare, o interpelare, o ofertă, o chemare, o felicitare etc. O primă lărgire de sens şi o schimbare de construcţie se produc atunci când destinatarului (mai exact: publicului-ţintă) i se adresează un produs sau o serie de servicii: „Ursus lansează berea Grolsch, adresată «experimentali