IN TUNISIA, in jumatatea de tara dinspre Mediterana, dai, cand nu te astepti, in plina campie africana, peste vestigiile uimitor de bine conservate ale unor orase ale antichitatii romane. Unora le lipsesc doar acoperisurile, ca sa te lasi surprins de ideea ca tocmai au fost parasite, din motive asupra carora n-are rost sa te intrebi. Iti trec prin cap tot felul de gandiri literare, cum ar fi si ticneala ca de aceea au fost ele abandonate, ca sa le faca o placere turistilor moderni, plecati la drum cu un bogat bagaj de prejudecati. Intr-unul din aceste orase pustii, intr-un sfarsit de vacanta, eu, sotia mea si prietenul Doru Ambasadoru am risipit la picioarele unor coloane de marmura, pe cateva mese rituale de piatra, pe treptele unui amfiteatru, cateva din lucrurile omului modern - esarfe, genti de de voiaj, sacouri. Si, dintr-odata, ne-am gasit in plin decor suprarealist. Realitatea, natura imita pictura. Cu multi gura-casca forfotind printre ruinuri, senzatia ar fi fost de kitsch. Dar in absenta oamenilor, impresia de ireal melancolic era completa.
IN STATELE UNITE, societatea de consum a acreditat principiul idiotului mai mare. Oricat de idiot te simti dupa ce cumperi un lucru care nu-ti trebuie, se gaseste intotdeauna un idiot mai mare, care il doreste si il rascumpara.
UN DOMN SPUNE ca la firma lui s-a trecut la salariile de vara.
CAND te numesti Spanac, nu-ti schimbi numele; mai bine pui de o omleta.
IN PARCUL OBOR au putut fi vazute intr-o vreme, legate discret una de alta cu un soi de cordon ce putea fi luat drept podoaba, o bunica si nepoata ei de saptesprezece, optsprezece ani. Frumusica foc nepotica, si toata numai un zambet. Intre cucoanele care-si petreceau serile pe bancile parcului, circula o poveste comica si tulburatoare: bunica isi lega de ea nepoata, pe care o crescuse de mica, fara parinti, deoarece aceasta cum ramanea libe