Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum învingem formele fără fond?

Publicat in Romania Libera, joi 17 martie 2011 ·

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că eventuala limitare a deficitului bugetar la 3% nu şi-ar avea locul în Constituţie, pentru că ar pune limite guvernului în administrarea ţării. E cu putinţă ca un reprezentant de frunte al elitei juridice româneşti - vorba aceea, şeful Curţii Constituţionale, să nu ştie că o Constituţie este prin definiţie o limitare a guvernului, că avem nevoie de Constituţii tocmai pentru că nici un conducător nu a guvernat bine vreodată neîngrădit? De ce şi-o fi închipuit el că Franţa şi Germania, ţări curat constituţionale, aprobă asemenea reforme? Ca să-şi handicapeze guvernele? Mister. Am căutat pe dl Zegrean pe Google Scholar. Am găsit două referiri despre dânsul, şi nimic scris de el, nici măcar în limba română. I-am căutat mai departe biografia: a fost jurist la COMAT şi Electrica Bistriţa, pe urmă avocat şi parlamentar. Păi normal că nu ştie ce e aia o constituţie. În CV însă, fesenistul Zegrean, azi pedelist, şi-a scris că e părintele unei Constituţii - a noastră, sărăcuţa, care nu se putea apăra. Încă unul din cei zece mii de specialişti ai dreptei - foste stângi - româneşti. Ce se mai poate face cu el, că şcolile serale s-au desfiinţat? Poate să-l trimitem la o şcoală de vară, cu copiii care silabisesc Magna Carta.

După declaraţia omului de dreapta am căzut peste o declaraţie de stânga, pe un site nou şi simpatic, Criticatac. Este vorba de o doamnă Bazac, susţinând reformele lui Daniel Funeriu, care ar introduce integritatea în universităţi prin vreo trei articole din noua lege. Lasă că integritatea, mai ales la oameni educaţi care au discernământul binelui şi răului, cum se zicea în tinereţea mea în comisiile medico-legale, nu o introduci prin lege. Articolul doamnei, profesor doctor de altfel sau pe acolo, pornea de la demisia harismaticului ministru de Externe german după ce universitatea i-

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 30 minute
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 22 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 12 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 4 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Echipa Under-18 de la Farul Constanța a câștigat Liga de Tineret (competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2006), învingând în finala de la Târgoviște FCSB. Scorul a fost 1-0 (0-0), prin golul marcat de Luca Băsceanu, în minutul 87,

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°