Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica, frana de motor a economiei

Publicat in HotNews, joi 27 ianuarie 2005 ·

In mai 2002, un "fost" – premierul Nastase – i-a spus altui fost – Paul O’Neill, secretarul Trezoreriei SUA: "Romania conteaza pe sprijinul Statelor Unite in ceea ce priveste atragerea unui volum mai mare de investitii straine directe".

Ministrul de Finante american nu i-a zis nu, dar i-a dat un raspuns conditionat, in genul celor cu care avea sa ne obisnuiasca mai tarziu Uniunea Europeana: "Cel mai important lucru este ca guvernele tarilor sa aplice legea si sa combata coruptia.

Daca vor fi indeplinite aceste conditii, capitalurile straine nu vor intarzia sa apara, iar intreprinderile mici si mijlocii, care formeaza baza oricarei economii de piata, se vor dezvolta".

La mai bine de doi ani de la schimbul de replici, Romania nu mai este locul de unde vin stirile rele. Am devenit membru NATO, am primit unda verde pentru intrarea in UE, FMI ne-a declarat stabili macroeconomic. Dar investitorii tot intarzie, iar intreprinderile mici si mijlocii sunt la fel de departe de rolul pe care ar trebui sa-l joace. De ce? Fiindca gandirea guvernantilor n-a evoluat.

Ei n-au realizat ca nu intotdeauna marimea conteaza.

De pilda, nu este mare filozofie ca intr-o tara bogata, cativa birocrati sa concentreze banii contribuabililor in mana statului, dupa care sa inaugureze obiective grandioase in sclipiri de blitz-uri si sunet de fanfara. Dupa cum este mult mai comod sa coordonezi 10-20 de companii-fanion, decat o mie-doua de intreprinderi mici si mijlocii.

Si e mult mai simplu, din punct de vedere functionaresc, sa ai o tara dominata de mari producatori, mari importatori, mari distribuitori. Dar la urma, ce sa vezi? In loc sa se concureze furnizorii, asa cum scrie in cartile de capitalism clasic, se concureaza cumparatorii, clientela face coada la ofertele speciale ale marilor magazine.

Maretia socialismu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 53 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 50 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 13 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 53 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°