Soprana Angela Gheorghiu (foto) a renunţat la rolul pe care trebuia să-l interpreteze, de Anul Nou, în opera „Carmen” de Bizet, la Metropolitan Opera din New York, deoarece soţul ei, tenorul Roberto Alagna (cu care momentan de află într-un proces de divorţ), a primit un rol în producţie, potrivit cotidianului britanic „The Telegraph”. Sursa: Reuters
Deşi Gheorghiu se pregătea de mai multă vreme pentru rolul lui Carmen, s-a răzgândit când a aflat că Alagna îl va interpreta pe Don Jose, soldatul care o omoară în final pe Carmen, din cauza in fidelităţii.
„Când cei de la Metropolitan mi-au cerut să intepretez rolul lui Carmen le-am zis că l-aş interpreta şi pe cel al lui Richard, numai să primesc un rol”, spunea Gheorghiu pentru „The Telegraph”, înainte de a se răzgândi.
Va juca rolul în primăvară
Soprana nu va renunţa însă cu totul la „Carmen”, ea urmând să apară pe scena Metropolitan Opera din New York în primăvară, când rolul lui Don Jose va fi jucat de tenorul german Jonas Kaufmann.
Înainte de a-şi anunţa retragerea din producţia „Carmen” şi înainte ca procesul de divorţ să înceapă, soprana declara că soţul ei nu ar lăsa-o să cânte alături de alt tenor în afară de el: „Problema este că Roberto nu va accepta niciodată să cânt cu altcineva. Îmi place Carmen, am nevoie să fiu liberă şi să pot lua propriile decizii”, afirma soprana pentru presa străină.