Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isuzu D-MAX: Muşchi de samurai

Publicat in Jurnalul, duminică 26 iulie 2009 ·

Isuzu D-MAX a fost lansat şi în România, anunţându-se un concurent interesant şi mai ieftin pentru Mitsubishi L200, Nissan Navara, Toyota Hilux şi Mazda BT-50.

Dacă vă interesează o maşină cu care să vă faceţi treaba la firmă, dar în acelaşi timp să puteţi şi să cutreieraţi munţii sau să vă duceţi la pescuit, inclusiv într-o zi ploioasă, aveţi de unde alege. Ulti­mul sosit în gama pick-up-urilor de talie este Isuzu D-MAX, care a fost adus în România în luna iunie, fiind deja disponibil la vânzare.

SIMPLU ŞI CINSTIT

Până la detalii, să spunem că maşina este disponibilă în trei versiuni de caroserie (simplă, extinsă şi dublă) şi beneficiază de două motorizări turbo diesel, 2,5 litri (136 CP) şi 3 litri (163 CP), pentru ultimul motor existând şi posibilitatea optării la o transmisie automată în patru trepte, ca alternativă la cutia ma­nuală în cinci rapoarte.

Maşina testată a fost echipată cu dieselul de 2,5 litri şi am avut parte şi de plăcerea sistemului 4WD, care este oferit în standard la acest nivel. Am constatat că "ultimul samurai" respectă codul onoarei cu aceeaşi rigurozitate ca şi înaintaşii săi, deoarece am întâlnit un automobil care nu încearcă deloc să te mintă şi îţi deconspiră fără ascunzişuri atât calităţile, cât şi punctele slabe.

Pentru că vorbim despre o utilitară, coloana vertebrală, reprezentată de motor şi transmisie, s-a dovedit a fi punctul forte al lui D-MAX. Pe scurt şi pe bune, camioneta a punctat masiv la acest capitol. Rulată intens pe drumuri de munte accidentate precum Voineasa - Obârşia Lotrului şi mai ales Transalpina, maşina s-a simţit în elementul său. Cuplul de 280 Nm, disponibil între 1.800 şi 3.400 rpm, este realmente excelent, asigurând tracţiune bună în diferite pante, abordate la limita inferioară a regimului de turaţie mai sus menţionat.

Tot în offroad, a impr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 31 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 48 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 33 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum o ora
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 3 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 9 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°