Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu şi-a stabilit obiectivele de dezvoltare durabilă până în 2015

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

În cadrul Consiliului de Administraţie al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), care are loc, în perioada 18 – 22 februarie, la Nairobi, unde e prezentă şi o delegaţie din România, s-a discutat bugetul Programului în perioada 2014 – 2015, precum şi obiectivele UNEP de dezvoltare durabilă pentru această perioadă.

Şeful Delegaţiei României, Elena Dumitru, a participat la lucrările de miercuri ale Consiliului, unde s-au trasat liniile de acţiune şi viitorii paşi de urmat în domeniul mediului la nivel global. În acest context, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Elena Dumitru, a subliniat importanţa miniştrilor Mediului în promovarea agendei internaţionale de dezvoltare durabilă la nivel naţional.

„Dacă miniştrii mediului vor asigura o vizibilitate mai mare a problemelor de mediu la nivel global, vor putea acţiona şi în cadrul propriilor guverne pentru implementarea deciziilor UNEP într-o manieră mai eficientă”, a precizat Elena Dumitru.

România participă la lucrările Consiliului de Administraţie UNEP, care se defăşoară anul acesta la sediul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) din Nairobi, în perioada 18 – 22 februarie, sub sloganul „Rio 20+: de la rezultate la implementare” care vizează consolidarea Programului ca for principal la nivel internaţional în domeniul mediului. La deschiderea oficială a reuniunii a participat şi preşedintele Republicii Kenya, Mwai Kibaki.

În prima zi a dezbaterilor, participanţii au discutat rolul pe care Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu ar trebui să îl joace în agenda de dezvoltare mondială după anul 2015 şi au fixat obiectivele de dezvoltare durabilă pentru aceeaşi perioadă. În cadrul acestor dezbateri, secretarul de stat Elena Dumitru a subliniat faptul că obiectivele de dezvoltare durabilă, fixate în timpul lucrărilor Consiliului de Administraţie UNEP, trebuie traduse şi în ag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°