In decembrie 2006, intr-un moment in care interesul so­cietatii romanesti era absorbit de aderarea la Uniunea Europeana, se petrecea un fapt straniu, pe care il vedem contrar spiritului european. Curtea de Apel Bu­cu­resti decide reabilitarea juridica partiala a lui Ion Antonescu, cat si a unui grup extrem de reprezentativ de lideri ai regimului fascist roman, din prima jumatate a anilor ’40. Printre ei, Horia Sima, seful miscarii legionare, cel vinovat direct de asasinarea lui Nicolae Iorga si Vir­gil Madgearu, cat si a celor 122 de evrei ucisi in pogromul de la Bucuresti, din ianuarie 1941, ca si George Alexianu, profesor de drept constitutional, care in calitate de guvernator al Transnistriei a condus varianta ro­ma­neasca a "solutiei finale": sistemul de lagare, in care au pierit sute de mii de evrei si mii de romi. Acestia si altii sunt scutiti de o parte din acuzatiile care au dus in 1946 la condamnarea la moarte. Decizia este motivata de informatiile obtinute prin de­se­cretizrea protocolului aditional al Pactului Molotov-Ribbentrop - din august 1939 - prin care cele doua parti -URSS si Germania hitlerista - aprobau anexarea, de catre prima, a Basarabiei si Bucovinei de Nord. Pornind de la aceasta "noutate" care in fapt era cunoscuta, in­stan­ta a decis asupra caracterului drept al razboiului dus de Antonescu, alaturi de Germania hitlerista. Ceea ce, fireste, nu poate decat sa ridice o suma de intrebari si nelamuriri. In primul rand se ridica o problema de principiu: poate o instanta juridica sa se pronunte asupra unei comple­xe probleme de istorie, si anume o decizie politica? Deci­zie cu consecinte deosebit de grave pentru destinul sta­tului roman si soarta cetatenilor sai. Oare poate fi justificata o alianta politica si militara cu cei ce duceau un razboi de agresiune, nu numai impotri­va Rusiei sovietice, dar si impotriva puterilor occidentale, implicit iz