Președintele PNL Câmpulung Moldovenesc, ing. Nicolai Vranău, a anunțat ieri la amiază că s-a autosuspendat din funcția deținută în partid începând cu data de 21 ianuarie. Într-un document adresat Biroului Permanent al PNL Câmpulung Moldovenesc, președintele Vranău a solicitat acestui for să ia act de hotărârea sa de autosuspendare și să desemneze statutar un președinte interimar.
Președintele autosuspendat nu și-a motivat în scris demersul. Contactat telefonic, Vranău nu a oferit explicații, ci a precizat doar că este vorba despre o situație temporară, că nu s-a retras din partid și nici din alte funcții deținute, că activitatea organizației nu va fi afectată și că este o hotărâre personală, care nu i-a fost indusă sau impusă de cineva. Surse apropiate liderului liberal au opinat însă că gestul președintelui este unul de onoare, pentru ca organizația să nu fie afectată de o situație bizară cu care acesta se confruntă.
Campanie de denigrare, derulată prin zvonuri și pe internet
Încă din decembrie anul trecut, liderul liberal a fost expus unei campanii de denigrare subterane fără precedent, derulată prin zvonuri și pe internet. Numeroase persoane, inclusiv din anturajul apropiat și politic al liderului liberal, ziariști și parteneri de afaceri ai acestuia au fost ”informați” de binevoitori întotdeauna anonimi că Vranău ar fi fost implicat în situații incredibile. Unele dintre pretinsele informații au susținut că ar fi fost implicat în violențe casnice, incidente jenante în magazine sau chiar că s-ar fi sinucis în străinătate.
Cu certitudine, până în prezent nici o instituție, firmă sau persoană despre care s-a spus că au fost implicate nu a confirmat că ar fi existat asemenea gesturi comise de persoana incriminată de zvonuri, nu există nici o plângere sau demers legal împotriva sa pentru pretinsele accidente sau incidente, nici el și ni